Schimbarea la moldoveni

Noi, moldovenii, vrem schimbare, dar şi nu prea. Fiindcă ne este frică de ea. Fiindcă suntem timoraţi de însăşi gândul de a ne modifica percepţiile, moravurile sau conduita. „Mai bine cu rău decât fără de rău” e unul dintre proverbele răspândite în spaţiul mioritic. Însă rigiditatea noastră, soră cu fatalitatea, poate fi explicată, nu doar declamată.

Recent, au fost anunţate rezultatele câtorva sondaje deloc îmbucurătoare. Conform studiului realizat de către compania sociologică „Fondul Opiniei Publice” (FOP), majoritatea covârşitoare a respondenţilor sunt mai degrabă sau complet nemulţumiţi (87%) şi consideră că R. Moldova are nevoie de o altă guvernare (86%). În cazul în care s-ar organiza un referendum pentru determinarea vectorului extern, 45% dintre cei chestionaţi ar opta pentru Uniunea Vamală (UV) şi doar 42% pentru Uniunea Europeană (UE). Dacă în curând s-ar organiza alegeri parlamentare, PSRM ar acumula 25%, PPEM – 17%, PCRM – 15%, PL – 10%, iar pentru PLDM, PDM şi „Partidul Nostru” ar vota câte 9% dintre cei intervievaţi.

„Barometrul Opiniei Publice” (BOP) relevă aceeaşi situaţie alarmantă. Cea mai mare parte a celor chestionaţi consideră că direcţia în care merg lucrurile în R. Moldova este una greşită (75%). Populaţia este foarte nemulţumită de salarii (68,9%), de pensii (70,7%), de mimarea combaterii corupţiei (66,5%), de nivelul de trai (56,5%), etc. Referitor la orientarea geopolitică, doar 32% dintre respondenţi ar opta pentru UE şi tocmai 50% pentru UV. Dintre formaţiunile politice, PSRM este susţinut de 16%, PCRM – de 11,3%, PL – 11,1%, PLDM – 7,1%, „Partidul Nostru” –  6,5%, PPEM – 6,2%, iar democraţii de numai 5,7% dintre cei care şi-au exprimat intenţia de vot. Trebuie menţionat că cel mai mare „partid” rămâne a fi cel al indecişilor – cca 30%.

În mod normal, cu asemenea rezultate orice guvernare pierde şi ce i-a mai rămas din legitimate. Evident că sondajele nu relevă decât anumite tendinţe din societate, dar trebuie să recunoaştem fără tendenţiozitate că „alianţa minoritară” s-a compromis şi a discreditat însăşi ideea de integrare europeană. Iar cel mai grav este că s-a perpetuat rezistenţa cetăţenilor moldoveni la schimbare. Explic:

Dintotdeauna, locuitorii spaţiului pruto-nistrean au fost cel puţin reticenţi faţă de transformări, dacă nu chiar potrivnici. Domnii Ţării Moldovei au ştiut să valorifice particularităţile acestui teritoriu cu o populaţie pestriţă şi răzleţită, să-l integreze în cadrul statului medieval (construind biserici, cetăţi, căi de comunicaţie; numind hatmani, pârcălabi etc.), dar şi să-i păstreze specificul (2/3 din regiune făcea parte din „Ţara de Jos”, obştile săteşti şi moşiile mănăstireşti sau boiereşti predominau nestingherite, iar „oraşele” nu evoluaseră din faza de târguri). Dar domnitorii pământeni nu s-au încumetat să aplice reforme radicale, inclusiv pentru că ar fi întâmpinat o împotrivire acerbă. Într-un anume fel, a fost nevoie de imixtiunea străinilor ca să ne deşteptăm şi să progresăm. Au trebuit să vină grecii (prin fanariotul C. Mavrocordat) ca să abolească şerbia; ruşii ca să reglementeze şi să uniformizeze cadrul legal (în persoana contelui Kiseliov), creând primele Constituţii (Regulamentele Organice); francezii ca să ne susţină în procesul de unificare a Principatelor; nemţii ca să ne conducă şi să modernizeze ţara (regii Carol I şi Ferdinand Întregitorul) ş.a.

Revenind, însă, la moldovenii din spaţiul basarabean, trebuie precizat că repulsia noastră faţă de schimbare are şi o anumită justificare (tot din perspectivă istorică). Adică schimbările au fost în rău, nu în bine. Astfel, s-a dovedit că „jugul turcesc” a fost preferabil celui rusesc, la fel cum ocupaţia ţaristă fusese mai suportabilă decât cea sovietică. Iată de ce mulţi concetăţeni nu cred în schimbare: li se pare că integrarea europeană este (va fi) mai apăsătoare decât experienţa chinuitoare şi umilitoare a unui stat aparent independent. Paradoxal, nu putem răbda câţiva ani (de reformare), dar putem îndura secole (de stagnare).

Studiile realizate de FOP şi BOP demonstrează nu doar că ne împotrivim schimbărilor, dar şi că nu vrem să ne schimbăm pe noi înşine. E clar că starea actuală ne displace, însă vrem să fim lăsaţi în pace. Adică dă-o încolo de eurointegrare, pentru că asta tot înseamnă schimbare şi începe cu fiecare, nu cu celălalt.