Schimbarea domnilor – bucuria nebunilor
0
În condiţiile Republicii Moldova, căderea unui guvern a însemnat, pe parcursul anilor, fie o despărţire de nişte politicieni corupţi, ca să vină în locul lor alţii la fel de corupţi, sau mai corupţi, fie obstrucţionarea unor procese pozitive care ar fi putut produce, pe termen lung, o situaţie mai bună pentru cetăţeni.
La categoria a doua poate fi inclus guvernul Alianţei pentru Democraţie şi Reforme din 1999, condus de prim-ministrul Ion Sturza. Acesta din urmă a fost primul prim-ministru de după 1991 care a dat de înţeles că între CSI şi UE, Republica Moldova poate alege o singură opţiune, Uniunea Europeană. Şi că dacă alegerea făcută în favoarea Uniunii Europene ar necesita ieşirea din CSI, autorităţile moldoveneşti ar instrumenta această ieşire. Această poziţie se deosebea de opţiunile geopolitice ale tuturor guvernelor anterioare – toate se bazaseră pe politica „mielului blând care suge la două oi”. Locul Republicii Moldova este în CSI pentru că acolo ne sunt interesele comerciale, dar vrem (declarativ) să ne apropiem şi de Uniunea Europeană – aceasta a fost esenţa discursului public pe această temă în timpul unor guvernări precum cea agrariană sau comunistă, din 2001 până în 2009. În momentul în care un guvern de la Chişinău s-a poziţionat pe alte coordonate, deschizând, practic, porţile opţiunii pro-europene pe care au continuat-o guvernările de după 2009, acesta şi-a atras antipatia forţelor pro-ruse declarate sau mascate din Republica Moldova. Astfel, guvernul condus de Ion Sturza a fost debarcat în noiembrie 1999, cu foarte puţin timp înainte să înceapă summitul UE de la Helsinki, în cadrul căruia Republica Moldova ar fi urmat să înceapă negocierile pentru asocierea la Uniunea Europeană.
Întâmplător sau nu, în acel moment s-au pronunţat pentru demiterea guvernului Sturza unele forţe din Alianţa pentru Democraţie şi Reforme care fac parte şi acum din Alianţa pentru Integrare Europeană. Mă refer la Partidul Democrat din Moldova. Acelaşi partid care a dat şi în aceste săptămâni de înţeles că va susţine moţiunea de cenzură iniţiată de Partidul Socialiştilor şi susţinută de Partidul Comuniştilor. Este adevărat, nici guvernul condus de liberal-democratul Valeriu Streleţ nu este în poziţia în care se afla în 1999 guvernul lui Ion Sturza. Republica Moldova a semnat deja acordul de asociere cu Uniunea Europeană, însă acum se pune problema măsurilor de luat pentru implementarea acestuia.
Iar picarea acestui guvern poate provoca, în acest moment, doar efecte negative. O măsură mai adecvată ar fi punerea de presiune, din parlament, asupra instituţiilor guvernamentale pentru accelerarea reformelor şi restabilirea dialogului şi colaborării cu instituţiile europene, prin disocierea PLDM de fostul ei lider, compromisul Vlad Filat. Însă actualele evoluţii trebuie înţelese de pe poziţii de forţă: coalizarea forţelor controlate de oligarhul Vlad Plahotniuc împotriva lui Filat şi a oamenilor acestuia reverberează în arhitectura instituţională a Republicii Moldova, dincolo de simpla reglare de conturi între două persoane. Câştigătorul ia totul, iar asta include, după toate probabilităţile, şi guvernul. Dacă privim lucrurile din această perspectivă, există toate şansele ca guvernul să pice mâine, în cadrul votului din parlament. Ce se poate întâmpla ulterior?
Scurta perioadă de interimat a actualului prim-ministru poate fi înlocuită printr-o desemnare a unui fruntaş al PDM în fruntea guvernului. Sau a altcuiva. Întrebarea care se pune acum este dacă PSRM va colabora cu PDM şi PCRM şi la instaurarea unui nou guvern, stabilindu-se o nouă majoritate de guvernare în parlament. Astfel, Alianţa pentru Integrare Europeană va fi încheiată. Mai mult, prin acest act se va încheia şi perioada coaliţiilor pro-europene în general, după peste şase ani. Momentan, mi se pare puţin probabil ca PSRM să voteze pentru un guvern condus de Iurie Leancă. Numai dacă Leancă va ajunge pe cont propriu la o înţelegere cu PDM, care să fie girată şi de PSRM. Din moment ce asta nu este exclus, s-ar putea să ne aflăm în preajma unei schimbări majore de orientare generală a Republicii Moldova.
Însă partide precum PSRM sau Partidul Nostru sunt interesate de provocarea alegerilor anticipate, deoarece vor să-şi valorifice creşterea din sondaje. Din moment ce anticipatele nu sunt posibile până în martie 2016, există şi posibilitatea ca PSRM să prefere aflarea în opoziţie până atunci, iar apoi să încerce din răsputeri să blocheze alegerea preşedintelui în parlament, ca să obţină alegerile parlamentare anticipate.
În acest mod, deriva Republicii Moldova spre est ar putea fi amânată cu jumătate de an, însă nu preîntâmpinată. Când aceasta se va întâmpla, unii vor bea şampanie iar alţii vor regreta, însă peste toţi şi toate se va putea scrie vechiul dicton românesc, din Evul Mediu: „Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor”.
Se încarcă comentariile...
