Securitatea naţională - o dezbatere imperativă

Scufundaţi în marasmul crizei politice, nu vorbim deloc despre problemele strategice şi de securitate ale Republicii Moldova.

Ziua de 9 mai a fost o demonstraţie a ceea ce poţi să ajungi, a felului în care îţi este terfelită demnitatea ca popor, dacă nu ai coloană vertebrală. Ne place să glosăm despre valori europene, toleranţă, democraţie, pluralism, drepturi ale omului etc., dar în situaţia când nu ştii pe ce „armătură“ vrei să le aşezi, dacă nu ai o conştiinţă naţională clară, o viziune inechivocă în ce priveşte  aliaţii şi inamicii tăi, toate aceste „podoabe de preţ“ vor acoperi un trup urât, diform şi profund vulnerabil, ca până la urmă să eşueze în caricatură.

Ştirea despre relocarea „sovietului suprem“ de la Tiraspol la Tighina ar trebui să reprezinte un mare semnal de alarmă, după diversiunea de la Varniţa, unde separatiştii au încercat să instaleze, fără succes, nişte posturi militare. Azi, la Tighina, mâine… la Chişinău, dacă vom avea aceeaşi inconştienţă şi nepăsare în raport cu interesul naţional.

Într-un dialog cu Val Butnaru, în cadrul unei ediţii recente a „Cabinetului din umbră“, la Jurnal TV, m-a deranjat răspunsul pe care ex-prim-ministrul Vlad Filat l-a dat în legătură cu manifestaţia de şovinism rusesc din ziua de 9 mai, din Piaţa Marii Adunări Naţionale, când Rogozin, aflat într-o vizită „privată“ la Chişinău, a îndemnat Moldova să părăsească drumul european şi să revină la sânul Maicii Rusii.

Întrebat cum de s-a admis această umilinţă, dl Filat a dat vina pe Primăria Capitalei. Adică a preferat o replică la adresa lui Dorin Chirtoacă, cel care, la rândul său, acuzase Guvernul de lipsă de vigilenţă şi capitulare în faţa Moscovei. Iată cum o problemă fundamentală de securitate naţională este trasă în mocirla războaielor politicianiste de la Chişinău.

Într-o emisiune TV poate nu ai întotdeauna inspiraţia şi clarviziunea unor formulări memorabile şi precise, însă liderul PLDM trebuia să-şi fi pregătit, ca şi ceilalţi oameni politici, dacă se consideră serioşi, variante de răspuns pentru situaţiile delicate – variante bine gândite şi atent cumpănite.

Cu referire la 9 mai, dl Filat ar fi putut spune următoarele: „Recunosc că modul în care a fost marcată ziua de 9 mai a creat tensiuni şi polemici în societate, pentru că avem concetăţeni care au luptat pe ambele părţi ale baricadei în cel de-al Doilea Război Mondial. Aşa încât, celebrând victoria unora, se cuvine să nu lezăm demnitatea altora. Apoi, mai important: nu putem uita că perioada postbelică pentru Moldova, spre deosebire de naţiunile din Vestul continentului, a însemnat instaurarea unui regim totalitar. Noi nu am avut o autentică eliberare. De aceea, eu consider că 9 mai ar trebui să fie o zi de comemorare a victimelor războiului, o zi a reculegerii şi a recursului la istorie.“

Un asemenea mesaj ar fi calmat spiritele pe plan intern şi, totodată, ar fi menajat susceptibilităţile Moscovei sau măcar i-ar fi livrat nişte contraargumente raţionale. Dacă eşti om politic şi ai pretenţii să conduci o ţară, trebuie să ştii să răspunzi la orice întrebare, indiferent din ce direcţie ar veni. Iar dacă nu reuşeşti, măcar să ieşi elegant din încurcătură.

Cred că noi, basarabenii, avem o problemă psihologică, un complex legat de cel de-al Doilea Război Mondial. Faptul că Armata Română, în intervalul 22 iunie 1941 - 23 august 1944, a luptat alături de Germania ne creează o vizibilă incomoditate, lipsind de vigoare discursul nostru despre execuţiile, deportările, represiunile organizate de sovietici după război. A venit timpul să depăşim aceste complexe, să intrăm în lumea secolului XXI.

Să spunem clar: Moldova condamnă atrocităţile comise de ambele tabere beligerante: holocaustul împotriva evreilor şi ţiganilor, organizat de regimul Antonescu în Transnistria, şi masacrul de la Odesa. Nu uităm că Stalin a invadat Polonia în septembrie 1939 împreună cu aliatul său nazist, înainte ca URSS să devină ea însăşi victimă. Nu uităm Katynul şi nu uităm Auschwitzul. „Domnilor politicieni din Federaţia Rusă, nu vă puteţi prevala de victoria asupra lui Hitler din 1945 – dobândită cu ajutorul naţiunilor occidentale, de altfel! – pentru a ne interzice să ne integrăm în Uniunea Europeană, să întărim relaţiile cu Statele Unite şi chiar să ne unim cu România, dacă într-o zi moldovenii vor dori asta, pentru a-şi salva fiinţa fizică, aşa cum au procedat deputaţii Sfatului Ţării şi nu au greşit“.

Rusia de azi e copleşită de un val de antisemitism, xenofobie şi intoleranţă, a nu lua în calcul aceste tendinţe asupra politicii sale din „vecinătatea apropiată“ e o dovadă de prostie şi iresponsabilitate.
Cred că pericolele pe care le incumbă conflictul transnistrean la adresa cursului pro-occidental al Moldovei ar trebui să preocupe toate partidele democratice, să le îndemne la solidaritate. Ce soluţii avem în faţa unei ipotetice expansiuni militare ruseşti, via Tiraspol? Cât de pregătită este armata naţională să facă faţă acestor diversiuni, cum e înzestrată, care e gradul de colaborare şi operabilitate cu NATO? Pe ce ne bazăm, în definitiv?...

Să ne amintim cât de neputincioşi ne-am trezit după incidentul din 1 ianuarie 2012, de pe podul de la Vadul lui Vodă, când un „pacificator“ rus a ucis un concetăţean de-al nostru. Lipsa coeziunii naţionale, criza politică şi debilitatea instituţiilor ne lasă descoperiţi în faţa oricărui agresor.

E timpul să rediscutăm fără ipocrizie problema neutralităţii: cum o înţelegem, cât de mult ne ajută, care e preţul ei? Sciziunile interne nu pot fi depăşite prin „cocoloşirea“ acestui subiect sensibil, prin eschive şi formulări ambigui, ci doar prin campanii proactive, prin educaţie şi informare.

Decizia noastră trebuie să fie asumată integral, nu pe jumătate, nu cu aruncarea de priviri furişate peste umăr: „Oare ce va spune Moscova?“... Ştim ce va spune. Din păcate, am ajuns la un asemenea grad de egoism, orbire şi disoluţie socială, încât nu ai cu cine să discuţi problema securităţii naţionale. Nu interesează pe nimeni. Un timp pierdut şi nişte vieţi irosite. Vieţile noastre.