Sergiu Sîrbu: Rezoluţia UE nu este împotriva guvernării, ci împotriva oamenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezoluţia adoptată recent de Parlamentul European cu privire la Republica Moldova nu este îndreptată împotriva guvernării, dar împotriva oamenilor. Acest lucru este regretabil. Declaraţia a fost făcută de deputatul democrat Sergiu Sîrbu în cadrul emisiunii „Fabrika” de la Publika TV, transmite IPN.

Sergiu Sîrbu spune că pentru partidul de guvernare nu se schimbă nimic esenţial, atât doar că a învăţat câteva lucruri din această experienţă. „Vom fi mult mai atenţi, dar această rezoluţie nu ne va deraia de pe parcursul european, occidental, nu vor fi stopate acele reforme atât de importante, doar că ele vor fi prioritizate pentru oameni”, spune parlamentarul.

Jurnalistul Constantin Olteanu consideră că mai grav pentru Republica Moldova ar fi fost dacă Fondul Monetar Internaţional ar fi adoptat o asemenea decizie. „Asta ar fi însemnat punct pentru multe dintre relaţiile pe care le avem cu toţi donatorii, cu toţi partenerii de dezvoltare. Aceasta ar fi însemnat nişte consecinţe destul de grave pentru Republica Moldova.

În opinia lui, dacă Parlamentul European ar fi solicitat o opinie mai proaspătă a celor pe care îi face responsabili de situaţia creată, ar fi fost cu totul alt deznodământ. „Probabil, prezenţa exponenţilor puterii de la Chişinău la şedinţa Parlamentului European sau în ajun ar fi adus în sală mai multe altfel de voci decât cele care au vorbit la şedinţă”, a menţionat Constantin Olteanu. Jurnalistul crede că în acest caz, chiar dacă ar fi existat o rezoluţie, ar fi fost o altă tonalitate a discuţiilor şi s-ar fi vorbit în termeni mai concreţi.

Joi, 5 iulie, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care recomandă Comisiei Europene să suspende orice plăţi prevăzute de asistenţă macrofinanciară, dar şi sprijinul bugetar pentru Republica Moldova. Europarlamentarii consideră că orice decizie privind plăţile viitoare ar trebui să se ia numai după alegerile parlamentare planificate şi cu condiţia ca acestea să aibă loc în conformitate cu standardele recunoscute la nivel internaţional şi să fie evaluate de către organisme internaţionale specializate.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite