Politică

articolul anterior articolul urmator

Sfârşitul epocii Plahotniuc-Filat în Republica Moldova

19
9 Jan 2016 13:59:37
George Damian

De foarte multe ori nuanţele de la Chişinău le alunecă printre degete analiştilor şi ziariştilor din Bucureşti, care văd Republica Moldova prin intermediul presei dintre Prut şi Nistru. La asta se adaugă de multe ori riscul asumat conştient sau inconştient al partizanatului.

De la Bucureşti se văd în Chişinău oameni ”buni” şi oameni ”răi”, cei care sunt ”cu noi” şi cei care sunt ”împotriva noastră”. Stereotipurile şi analogiile forţate de cele mai multe ori pur şi simplu nu îşi au locul într-o analiză serioasă, ba chiar riscă să viruseze orice analiză până la nivelul în care aceasta devine inutilizabilă, dacă nu eronată într-o mare proporţie. Nu putem să-l asemănăm pe Vlad Filat cu Adrian Năstase şi nici pe Vlad Plahotniuc cu Sorin Ovidiu Vîntu – oricât de tentante ar fi aceste analogii din perspectiva unor stereotipuri multe prea bine cimentate în mentalul public din România. Sunt comode astfel de analogii, însă scapă din vedere tocmai detaliile care nuanţează realitatea politică din Republica Moldova.
 
Vlad Plahotniuc nu a beneficiat niciodată de o imagine bună în Republica Moldova, în ciuda unor eforturi concertate. Plahotniuc a rămas în mentalul public ceea ce a fost dintotdeauna: un om de afaceri din Estul sălbatic, cu biografie şi interese fluide, eficient şi necruţător – un produs specific epocii şi spaţiului său. Vlad Filat a beneficiat şi el de campanii de imagine şi de jurnalişti aserviţi – însă în acelaşi timp a avut parte şi de un capital real de prestigiu şi încredere din partea cetăţenilor Republicii Moldova.
 
Revenind la schimbul de mingi mediatice dintre Chişinău şi Bucureşti trebuie constată o tendinţă de diabolizare a lui Vlad Plahotniuc în spaţiul public din România, o tendinţă în siajul campaniei de presă similare din Republica Moldova. La Chişinău Plahotniuc are o imagine ferefeniţă – ceea ce face cu atât mai greu de înţeles tentativa lui de a ocupa postul de premier al Republicii Moldova. Chiar dacă prin manevre specifice unui regim parlamentar precum cel din Chişinău Plahotniuc ar reuşi să ajungă premier cel mai probabil s-ar confrunta imediat cu proteste de stradă reale şi cât se poate de contondente. Şi asta din cauza faptului că la Chişinău se încheie o epocă, perioada dihotomiei Plahotniuc-Filat.
 
Fără Filat şi Plahotniuc nu ar fi fost posibilă schimbarea sistemului comunist varianta Voronin. Amândoi au jucat roluri fundamentale în răsucirea Republicii Moldova, scoaterea ei – cel puţin parţial – de pe orbita Moscovei, introducerea Chişinăului în aria de apropiere de Uniunea Europeană. Însă această epocă a fost marcată şi de confruntarea permanentă dintre Filat şi Plahotniuc, aflaţi într-o relaţie perversă: parteneri care au căutat permanent să adune muniţie unul împotriva celuilalt, s-au învârtit unul în jurul celuilalt ani de zile precum doi boxeri în ring, căutându-se periodic cu lovituri de încercare în căutarea celui mai bun moment pentru lansarea atacului decisiv. Din 2009 încoace sistemul politic a trăit într-o criză politică permanentă, căutări periodice de resetare a echilibrului politic, negocieri nesfârşite în care partenerii au încercat să îşi asigure poziţii de forţă în vederea confruntării finale. Criza politică nu mai este de multă vreme excepţia, ci dimpotrivă, este starea naturală a Chişinăului.
 
Plahotniuc s-a dovedit mai abil: i-a aplicat lui Filat o lovitură definitivă care l-a scos pe acesta definitiv din viaţa politică – doar că în cădere Filat a apucat să se prindă de bijuteriile de familie ale lui Plahotniuc şi se ţine de ele cu disperarea înnecatului. Cei doi adversari par să se scufunde stângându-se de gât şi trag după ei întreaga Republică Moldova.
 
Filat şi Plahotniuc nu par să-şi dea seama că epoca lor dă semne că apune, că jocul lor de-a ”cine este stăpânul la Chişinău” se apropie de final. Conflictul lor nu mai are relevanţă pentru partenerii externi de bună credinţă ai Republicii Moldova, cel puţin nu în condiţiile în care a fost jefuit peste 10% din bugetul întregii ţări, în condiţiile în care a fost sistată asistenţa financiară externă şi devine din ce în ce mai reală posibilitatea ca pensionarii şi bugetarii din Chişinău să rămână fără venituri în săptămânile următoare. Contextul regional tulbure, războiul civil din Ucraina şi anexarea Crimeei, criza economică profundă a unei Rusii plină de ambiţii imperiale – toate acestea fac ca un conflict prelungit între două grupări politice cu interese economice din Chişinău să ajungă la o concluzie, cu voia sau fără voia adversarilor.
 
Oricum conflictul Plahotniuc-Filat se apropie de sfârşit: criza politică permanentă din Chişinău a fost până acum ţinută sub control precum un reactor nuclear, anumite bare de cadmiu au împiedicat împerecherea bezmetică a particulelor explozive – însă acum se pare că inhibitorii unui conflict real nu îşi mai fac efectul. Epoca Plahotniuc-Filat se poate încheia printr-o dezagregare explozivă a sistemului politic de la Chişinău, ţinută sub control mai mult sau mai puţin – însă din cenuşa acestei epoci nici unul dintre aceşti atleţi nu se va mai putea ţine pe picioare pentru a mai lupta o rundă, retragerea pare a fi singura lor soluţie. De aici şi mulţimea de proiecte politice noi care apar precum ciupercile după ploaie. Pe undeva se simte că prădătorii de vârf se retrag sau sunt prea răniţi ca să mai poată să-şi domine eficient arealul. Semnalele partenerilor externi de până acum au fost cât se poate de clare: toată lumea îşi doreşte ca la Chişinău epoca Plahotniuc-Filat să se încheie fără victime colaterale, cel puţin fără a arunca în haos Republica Moldova sau a o deturna de la direcţia pro-occidentală. 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

19 Comentarii

Mihail Moraru
9.01.2016, 14:43:18

Portavocele de la București și Chișinău,vad numai doua Alegeri . Ori Hotii de la Guvernare, ori cei din Opoziție. Dar, exista și o a treia. Ce scapă moldovenii de Hotii de la Guvernare și de cei din Opoziție!! Toți deștepții,toți experții,de la București și Chișinău se dau cu părerea. Care,sa nu tacă,dar mai multi,fiind din greu plătiți. Multe portavoci, jurnaliști, comentator și analiști politic, vorbesc și scriu aiurea. Necunoscind nimic din cele ce se întâmpla la Chișinău! Politica de la Chișinău,are un iz profund moldovenesc!! La Chișinău,ca și întreaga Republica Moldova, exista doua Realități. Una, zugrăvita de portavocile Oligarhilor,fie vorba de Plahatniuc sau Filat. Ori, ale Oligarhilor pușcăriași,Victor și Viorel Topa, stăpânii Platformei DA. Sau porta vocile, vădit propuse care-i glorifica pe Dodon si Usatai, ca Salvatori. Iar, Realitatea nezugrăvita la Chișinău e alta. Aici, la Chișinău, la Guvernare și în Opoziție, sunt aceeași Hoti si Corupți, parca-s făcuți de-o mama. Dar, totuși, este o diferența,ce scapa celor de la Bucuresti. Hotii si Corupții de la Guvernare,asta e realitatea. In declarații și în multe acțiuni, sunt proEuropeni. Mai mult, ca atât, multi dintre ei și buni Romani! Iar,Hotii si Coruptii din asa zisa Opoziție,sunt antiEuropeni. Si multi din Opoziție sau declarat public,dușmani înrăiți a tot cei Romanesc și tine de Romania! Iar Neamțu de la Cotroceni,pentru care au votat pe frig,vânt și ploaie multi romani moldoveni,tace ca un fund de ciubăr! Vârâți-Va in cap,voi portavoci de la Bucuresti, un simplu adevăr. In Republica Moldova nu exista forte politice interne,care ar fi apte sa salveze situația de aici și sa înlăture pericolul Rusesc. Speranța e numai în Romania,UE si SUA !! Iar Soluția definitiva,o a Treia alegere, e numai Unirea cu Romania!!

+5 (7 voturi)
Mircea B.
9.01.2016, 14:49:55

" De la Bucureşti se văd în Chişinău oameni ”buni” şi oameni ”răi”, cei care sunt ”cu noi” şi cei care sunt ”împotriva noastră”. Stereotipurile şi analogiile forţate de cele mai multe ori pur şi simplu nu îşi au locul într-o analiză serioasă, ba chiar riscă să viruseze orice analiză până la nivelul în care aceasta devine inutilizabilă, dacă nu eronată într-o mare proporţie." Cu alte cuvinte nu prea intelegem cum e in R.Moldova, asta vrea sa ne zica autorul. Apoi: " Cei doi adversari [ Filat si Plahotniuc] par să se scufunde stângându-se de gât şi trag după ei întreaga Republică Moldova." Am inteles, domnule Damian. Moldova e kaput. Pai asta stiam si noi, care e noutatea, ce nu inteleseseram noi de fapt?

Cristi Enciu
9.01.2016, 22:59:35

In genofondul populatiei dintre Prut si Nistru s-a produs o mutatie la nivel mental- educational,de aici comportamentul si actiunele indivizilor.Mediul in care s-a produs aceasta mutatie trebuie de schimbat pentru a se reveni la normalitate.Bistiriul cu care s-a realizat aceasta schimbare a fos si este-PROPAGANDA ruso-sovetica de spalare pe creer,care astazi s-a transformat intru-n RAZBOI INFORMATIONAL.Rusii vor sa ne faca mancurti ,occidentul globalisti.Normalitatea este ROMANISMUL

+3 (3 voturi)
Papa Raţă
9.01.2016, 23:23:11

În RM , Georgele, între două ,,Crăciune,,, diagnosticul politic întotdeauna demarează cu: În seara de Vasile Sfântu Mi-o furat căciula Vântu... doar un vânt-tornadă între doi curenți - Est-Vest - catastrofal .. dacă UE va tot dormi pe urechea.. islamofonă . Vlazii sunt doar de acoperire. Pericolul maxim îl reprezuintă planul ,,B,, - activarea coloanei a 5-a de către hienele kgb-iste din catacombele Transnistriei, Se ,,lucrează,, din greu zi și noapte. Dodonii și usații , cu planul ,,A,, sunt gata și de o lovitură de stat , cu spriginul Kremlinului, doar ca să pună mâna pe putere , spre a deturna vectorul european. Și asta, în timp ce bovinele ,,proeuropene,, divizațe-n două clanuri, se bat cap în cap după ciolane. Nu în interes național, ci mafiot. Zău că ar merita para-trăsnetul parafrazic eminescian: Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punând mâna pe ei Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni Să dai foc la ..guvernarea-n parlamentul de nebuni !

+1 (1 vot)
ion sbucium
10.01.2016, 05:15:59

Mass-media nici pe departe nu e obiectiva. In toti acesti ani n-a reflectat evenimentele in dimensiunile sale la nivel de tara, regiune, confruntare geopolitica, dar s-a focusat pe detalii rupte din tabloul general, a redus totul la confruntarea dintre doua personaje demonizate, in spatele carora nu se mai vede nimic - nici ceea ce se intampla in economie, industrie, agricultura, nici ceea ce se intampla cu nefericita popuatie - hotii si talharii puteau liber sa-si faca mendrele, in timp ce personajele principale erau cei doi Vlazi. La fel, probabil, s-a manipulat si in Romania in cele doua mandate ale lui Basescu, cand in spatele scandalurilor lumea n-a observat cum datoria publica a tarii a crescut de a 15 miliarde de euro pana 70 miliarde, ajungand la linia rosie de 45% din PIB dupa care de una singura nu-si mai poate reveni. La fel s-a intamplat si in ultimii ani ai URSS, cand totul s-a redus la confruntarea dintre Gorbaciov si Eltin, in spatele careia URSS s-a destramat fara nicio impuscatura. In spatele confruntarii dintre cei doi Vlazi in RM s-a cautat sa se ascunda CORUPTIA, UZURPAREA institutiilor, ACAPARAREA Puterilor Independente ale Statului, inclusiv a Justitiei de catre Puterea Politica a partidelor, TRAFICUL de INFLUENTA partinica ca pe timpul PCUS, imparteala banditeasca a institutiilor si a surselor de venit ale statului, lupta pentru "CIOLAN" a liderilor de partid inainte de formarea coalitiilor si desemnarea unui nou guvern. Din 2009 si pana in prezent cele 3 partide pro-"evropene" niciodata n-au format aliante, coalitii, bazate pe programe REALE de dezvoltare a tarii, de satisfacere a nevoilor populatiei - mereu s-au ascuns dupa titulaturi frumoase "evropenesti" (de "integrare europeana", de partide "democratice", "liberale", "liberal-democratice"), iar mai nou - de platforme "patriotice" ("Dreptate si Adevar", "Pentru Moldova"), in spatele carora partidele si liderii urmaresc in exclusivitate INTERESELE personale meschine de IMBOGATIRE RAPIDA, interesele clanurilor de partid, adevarate "SRL-uri" de mare PROFIT in sfera politica. "Partidele" cu denumiri "democratice" si "liberale" s-au dovedit a fi forme evoluate ale "crimei organizate" de tip ex-sovietic, menite sa FRAUDEZE in folosul lor Statul si sa instaureze "dictaturi" "liberale" "oligarhice", o strutocamila intre stat si mafie - dupa modelul existent in majoritatea statelor ex-sovietice, "lucoarea" venind ca intodeauna de la Rasarit. In aceste "partide" si "aliante" - TOTUL se vinde si se cumpra, incepand de la locurile pe listele de candidati ai partidului la alegerile parlamentare - doritorii de a deveni deputati si a-si desfasura afacerile avand "KRISHA" ("acoperis") parlamentar erau pusi sa-si aduca o contributie cat mai mare in "pusculita" partidului, care de cele mai multe ori era buzunarului "sefului" partidului. Au fost deputati care au depus mai mult de un milion de lei la primul mandat, ca in al doilea mandat sa fie dati la o parte - seful a gasit candidati fie mai banosi, fie cu legaturi de rudenie mai valoroase (noi "fini", "nanasi", "cumetri" etc.). Urmatoarea etapa ce putea aduce venituri "sefului" de partid - era vinderea fotoliilor in viitorul guvern - un "targ", un "auction" la care participau "liderii" coalitiei". Lupta se dadea pentru ministerele si departamentele cele mai "banoase" - pe acest camp de bataie avea loc marea "confruntare" intre PDM si PLDM, intre cei doi "vlazi", PL si Ghimpu de fiecare data alegandu-se cu "faramituri" din "ciolan" - motiv de nemultumire pentru Ghimpu si de razbunare, de scoatere in fata camerelor a "rufelor murdare". Nicium guvern format de cele 3 partide n-a urmarit alte "principii si valori" decat imbogatirea personala a liderilor de partid si a celor mai fideli "tovarasi" de partid, "vinderea" a tot ce se mai putea vinde in R.Moldova - institutii, fotolii, drepturi, insasi Indepndenta Nationala si Suveranitatea Statala, "servicii" fata de "cumparatori" in persoana "fratilor mai mari" cu "interese" in R.Moldova. Lupta intre Eltin si Gorbaciov a dus la caderea URSS, iar lupta intre cei doi Vlazi urma sa duca la caderea, disparitia R.Moldova - tara cea mai CORUPTA si cea mai FURATA de propriile "partide" si "lideri" de pe continent. Mersul NEFAST al evenimentelor a fost curmat de UE, care are alte standarde, cu adevarat echitabile, democratice, cele ale Statului de Drept. Daca la inceput PLDM +PDM+PL nu prea luau in serios ASOCIEREA RM la UE si erau gata sa "lupte" cu coruptia, sa democratizeze, sa faca orice - numai sa le vina milioanele din partea Occidentului, pe ultima suta de metri, dupa ratificarea Acordului de Asociere s-au pomenit ca lor nu le prea convine Statul de Drept - e un "drum" prea luminos, pe care nu poti sa furi si sa mergi fara a fi observat. In ultimele 100 de zile ale anului 2015 partidele pro-"evropenesti" nu mai pomenesc deloc de ACORDUL de ASOCIERE. Iata si in prezent - se opintesc sa injghebe o noua coalitie, dar fara a tine cont de obligatiile noi ale tarii ce rezulta din Acordul de Asociere a RM la UE. Vom vedea cine va fi propus urmatorul candidat la functia de prim-ministru ca sa ne dam seama - cu ce fel de "program" au de gand sa guverneze, s-au "curatit" sau nu aceste partide de CORUPTIE, de naravurile, apucaturile, de poftele nesatioase, egoiste, devastatoare pentru nefericitul popor sau "lupul parul isi schimba, dar naravul - ba".

-1 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (19)

Modifică Setările