Slusari transmite Procuraturii anexele raportului Kroll care ar conţine mai multe nume ai celor implicaţi în fraudă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Preşedintele fostei Comisii parlamentare de anchetă privind frauda bancară, deputatul Alexandru Slusari, susţine că astăzi, 13 ianuarie, la prima oră va expedia procurorului general două anexe la raportul Kroll, care conţin mai multe nume ale persoanelor implicate în devalizarea sistemului bancar şi care, potrivit lui, demult sunt arhicunoscute.

„Situaţia, în opinia mea, este mai mult decât ridicolă. Este o confirmare mai mult decât elocventă a faptului capturării justiţiei în perioada 2014-2019. La 22 martie 2018, reprezentantul companiei Kroll în prezenţa conducerii Băncii Naţionale a transmis Procuraturii Anticorupţie raportul Kroll 2 cu toate anexele şi numele. Acest fapt ne-au confirmat atât BNM, cât şi angajaţii agenţiei Kroll, cu care membrii Comisiei de anchetă au avut întâlnire oficială în iulie 2019. După eforturi suplimentare, Comisia de anchetă a obţinut pe data de 20 septembrie 2019 toate anexele la raportul Kroll 2 cu indicarea „eroilor” furtului miliardului”, menţionează Alexandru Slusari într-o postare pe Facebook, transmite IPN.

Parlamentarul este ferm convins că ancheta jafului bancar a fost tergiversată, iar Procuratura Generală în prezent nu dispune de toate materialele din raportul Kroll 2. „Trebuie să răspundă penal nu doar Morari, ci şi alte persoane-factori de decizii, cum ar fi Beţişor, Harunjen şi Popa. Posibil lista celor vinovaţi este mai mare. Cinci ani Procuratura a mimat investigarea şi nu a întors niciun ban din miliardele furate, care Guvernul Plahotniuc le-a pus pe umerii cetăţenilor în suma dublă, iar Guvernul Dodon refuză să le scoată. Dacă în foarte scurt timp persoanele nominalizate nu sunt trase la răspundere, putem constata că justiţia rămâne amorţită şi controlată politic”, a notat deputatul.

Potrivit lui, aceeaşi regulă este valabilă şi „pentru alte dosare de rezonanţă gen finanţarea lui Dodon din străinătate, Aeroport, răpirea profesorilor turci, privatizări şi concesionări ilicite, Arena Naţională, persecutarea activiştilor civici şi politici şi multe altele”. În opinia sa, datoria opoziţiei şi societăţii civile este să menţină presiunea maximă în vederea neadmiterii muşamalizării acestor cazuri, inclusiv prin proteste.

Anterior, Procuratura Generală anunţa că anexele ridicate ale raportului nu conţin un document cu denumirea „lista beneficiarilor finali” sau un alt document cu o listă exhaustivă a beneficiarilor finali. În acest sens, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a expediat în adresa vicepreşedintelui Parlamentului, Alexandru Slusari, un demers prin care a solicitat remiterea către PG a listei beneficiarilor finali, existenţa căreia a fost confirmată de unii deputaţi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite