Vlad Batrâncea a subliniat că, în lumina ultimelor evenimente din ţară, în special referindu-se la percheziţiile şi reţinerea lui Igor Dodon, acţiunile actualei puteri pot fi calificate drept intimidare şi răfuială cu opoziţia parlamentară, dar şi încercare de a insufla frica în cetăţenii Republicii Moldova pe fundalul problemelor acute de ordin socio-economic.
Vlad Batrîncea a precizat că susţine opinia lui Mažeiks şi că nimeni nu poate fi mai presus decât legea, însă este primordial de a nu favoriza vreo forţă politică, în special când sunt investigate dosarele politice cu scopul de a sustrage atenţia cetăţenilor de la lucruri mai importante, inclusiv dosare de rezonanţă care au adus prejudicii atât imaginii cât şi bugetului ţării.
În aceeaşi ordine de idei, Batrîncea a menţionat că actuala putere ignoră vădit şi intenţionat iniţiativele legislative promovate de fracţiunea Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor.
Zinaida Greceanîi, la rândul său, s-a referit la învinuirile neargumentate aduse ex-preşedintelui ţării, Igor Dodon. Greceanîi a subliniat că asistăm la un scenariu de destabilizare şi dezbinare a societăţii, în locul consolidării acesteia şi cooperării factorilor politici decidenţi în scopul reanimării economiei naţionale şi menţinerii păcii pe fonul situaţiei instabile din regiune.
Corneliu Furculiţă a adăugat că intentarea acestui dosar, precum şi a altor dosare împotriva membrilor Partidului Socialiştilor şi a fostului Procuror General, Alexandr Stoianoglo, trebuie condamnate şi stopate în mod urgent. Furculiţă a amintit despre cazuri de rezonanţă, care au dus la fraude şi pagube imense pentru Republica Moldova.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate