Este reacţia procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, la publicarea raportului de evaluare a comisiei care i-a apreciat activitatea cu calificativul „nesatisfăcător”, transmite IPN. Potrivit lui Alexandr Stoianoglo, puterii i-a luat tocmai şapte luni pentru a scăpa de „inacceptabilul procuror general. „Întregul proces, care nu a fost decât o absurditate, s-a derulat într-o perpetuă aranjare a regulilor de joc, schimbare a criteriilor de evaluare, a regulamentelor şi a persoanelor potrivite. Nici chiar Recomandările Comisiei de la Veneţia nu i-a temperat pe regizorii şi realizatorii acestui „circ”, ignorând brutal opinia experţilor europeni care au concluzionat că în niciun stat de drept nu există o procedură de evaluare a procurorului general”, a notat Alexandr Stoianoglo. Acesta a mai spus că membrii comisiei au fost aleşi „pe sprânceană”, trebuia asigurat un proces fără cusur. „De exemplu un expert străin, întâmplător bineînţeles, s-a dovedit a fi şi membru al Comitetului Consultativ Anticorupţie instituit pe lângă preşedinta ţării în iunie 2021. Nu merită să ne oprim şi la ceilalţi membri ai comisiei întrucât nu sunt cunoscuţi nici publicului, nici mediului juridic. Apropo, tot din întâmplare reprezentantul Consiliului Superior al Procurorilor în perioada evaluării mele s-a dovedit a fi un ex-candidat la funcţia de procuror, cunoştinţele căruia fusese evaluate cu nota „7””, a mai remarcat Alexandr Stoianoglo. Procurorul general suspendat spune că a fost evaluat nu doar de specialişti ale căror calificări lasă de dorit, ci pe parcursul exerciţiului aceştia au aranjat regulile de joc şi tot ei au stabilit şi criteriile de evaluare. „Raportul comisiei critică soluţiile emise de Procuratură pe unele dosare penale chiar dacă membrii acesteia nu au avut acces la dosare şi, prin urmare, nu puteau da o apreciere obiectivă deciziilor luate”, afirmă Alexandr Stoianoglo. Potrivit lui, concluziile comisiei de evaluare s-au bazat pe aprecieri subiective şi părtinitoare, neavând la bază niciun temei factologic sau legal. Procedura de evaluare a performanţelor a fost iniţiată ca urmare a unei sesizări a preşedintei Maia Sandu. Potrivit legislaţiei, în eventualitatea în care comisia de evaluare acordă calificativul „nesatisfăcător” activităţii procurorului general, Consiliul Superior al Procurorilor propune şefului statului eliberarea acestuia din funcţie.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate