Strădaniile străzii sau prostiţi cu proteste

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Duminica trecută a avut loc un protest de amploare în Chişinău, organizat de către Platforma Civică „Demnitate şi Adevăr” (DA). Nu ştiu câtă demnitate au unii membri ai acelei structuri şi nici cât adevăr se conţine în afirmaţiile lor, dar e limpede că răbdarea oamenilor de rând a ajuns la limită.

Indubitabil, libertatea de asociere trebuie încurajată, iar dreptul la întrunire mai trebuie şi utilizat, nu doar garantat, însă oricine cu o minimă experienţă de participare la mitinguri va da dovadă de prudenţă faţă de asemenea manifestări publice.

Într-adevăr, Republica Moldova a apărut în urma Marilor Adunări Naţionale, fiind un produs al demonstraţiilor stradale, dar tot ceea ce am câştigat se rezumă la limbă, alfabet şi un stat acaparat de mafioţi. În 20 şi ceva de ani nu s-au creat instituţii viabile, nu s-au aplicat decât selectiv legile şi nu s-a asigurat o minimă bunăstare majorităţii populaţiei. De aceea, protestele nu vor rezolva nimic, iar mulţumea nu va face decât să se răcorească un pic, cu iluzia că şi-a împlinit simţul datoriei civice. E ca şi cum un adolescent rătăcit ar vrea să se întoarcă de unde a pornit, nu să ajungă unde şi-a propus.

Câţiva membri ai Platformei DA sunt persoane dubioase, cu trecut controversat. Unul s-a cocoţat la conducerea Euro-TV, care-i revenise defunctului PPCD, ca urmare a coabitării cu PCRM (2005-2009). Îmi amintesc cu indignare de linşajul mediatic din fiecare seară de la acel post de televiziune şi îmi dau seama câtă neruşinare trebuie să aibă un propagandist ordinar ca să organizeze în Piaţă un protest tocmai de Ziua Libertăţii Presei. Ori o altă persoană, responsabilă de elaborarea unui Cod al Audiovizualului regretabil şi excesiv de politizat. Mă bucur doar că manifestanţii s-au alăturat nu neapărat organizatorilor, ci ideii de reformare prin integrare europeană. Dar mă întristează că nişte inşi cu interese oculte s-au găsit să ne reprezinte şi să spună că „Moldova s-a trezit”. Al naibii deşteptare, când unii oligarhi vor să-i schimbe pe alţii la guvernare.

Cineva s-a deranjat că s-a scandat „Unire” şi că aceasta ar fi fost prezentată ca unica şansă de izbăvire. Din păcate, însă, altul a fost mesajul central, întrucât protestul s-a dorit a fi unul anti-guvernamental, nu „anti-statal”. Totodată, în Manifestul Platformei DA nu se regăseşte nicio prevedere ce ar putea periclita existenţa acestui stat eşuat. Aparent, membrii structurii respective militează pentru depistarea şi pedepsirea vinovaţilor în cazul furtului miliardului de la BEM, Banca Socială şi Unibank, însă cum rămâne cu condamnatul Viorel Ţopa, care a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 191, al. (5) din Codul Penal, delapidând Banca de Economii (de „doar” 400 de mii USD) în perioada în care fusese preşedintele Consiliului de Administraţie al acesteia (1999-2001)? Iată aşa o ironie: finanţatorul trustului de presă ce a mediatizat mitingul din 3 mai a fost găsit vinovat tocmai de ceea ce acoliţii săi le reproşează guvernanţilor.

Nu contest că la protest au participat, în mare, oameni de bună-credinţă. Admit că un asemenea demers este unul binevenit. Dar dezavuez orice tentativă de acaparare şi denaturare a doleanţelor legitime ale populaţiei. Oamenii nu trebuie „treziţi” ca să fie iarăşi „adormiţi”! M-am pronunţat public împotriva manifestaţiei pro-guvernamentale din 3 noiembrie 2013, considerând-o drept profanare a ideii de „Mare Adunare Naţională”, şi mă simt obligat să dezaprob şi aceste proteste, în fond, anti-guvernare, dar prezentate ca „ale poporului”, prin intermediul cărora cineva doar vrea să ajungă la treuca puterii. Abia aştept să văd transformarea Platformei DA în partid şi iminenta discreditare a acesteia.

„Probabil este mai bine pentru o ţară ca atunci când guvernul său începe să dea semne de incompetenţă cronică acesta să fie răsturnat de o puternică masă revoltătoare (...) decât să i se permită să cadă şi să se năruie de la sine”, afirmă Eric Hoffer în lucrarea The true believer (Adevăratul credincios). Altceva este că revolta şi strădania nu se afişează numai în stradă, ci şi la urna de vot şi prin activism civic de zi cu zi. Altminteri, riscăm să tot fim prostiţi cu proteste.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite