Un grup de iniţiativă propune crearea Consiliului de Salvare Naţională şi cere demisia din funcţie a lui Igor Dodon: Este sluga personală a lui Vladimir Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

„Situaţia politică, economică şi socială din Moldova a depăşit limita răului. Instituţiile statului nu fac nimic pentru cetăţeni. Omul nu are garanţii pentru minimul de existenţă, nu este asigurat, nici protejat, este fără o perspectivă de viitor”. Sunt teze ale unui memorandum dat citirii de un grup de iniţiativă format din jurişti şi cercetători ştiinţifici, care spun că „sunt toate premisele pentru crearea unui Consiliu de Salvare Naţională”.

Ştefan Sofronovici, cercetător ştiinţific la Institutul de Filologie „B.P. Hasdeu”, afirmă că, din cauza incompetenţelor Guvernului şi Parlamentului, legislaţia de astăzi este nulă şi se aplică neconstituţional. Cetăţenii au ajuns să nu mai creadă în nimeni şi în nimic. Republica Moldova a ajuns un stat falimentar, în care domină corupţia, interesele oligarhice, furtul banilor publici, iar drepturile omului nu sunt respectate, transmite IPN

Grupul de iniţiativă care pledează pentru crearea Consiliului de Salvare Naţională consideră că se cere, de urgenţă, demiterea preşedintelui Republicii Moldova. Acesta a trădat interesele statului Republica Moldova, „devenind slugă personală a lui Vladimir Putin”. Grupul de iniţiativă pledează şi pentru demiterea procurorului general, pentru protejarea „clanurilor Şor, Plahotniuc, Dodon”. La fel, susţine demisia Guvernului, spunând că acesta contribuie la sărăcirea populaţiei prin impunerea recuperării miliardului furat.

„Ne putem salva doar unindu-ne cu ţara. Facem parte din marele trup al românismului. Este timpul să spunem adevărul, să trăim în adevăr şi vom trăi liberi. Altfel vom trăi ca robi şi vom rămâne slugi”, a spus Ştefan Sofronovici.

Potrivit lui Ion Raţă, rezident al parcului ştiinţific „Academica” din cadrul AŞM, crearea Consiliului de Salvare Naţională, care să poată ţine într-un cadru legal dezvoltarea cursului Republicii Moldova, este impusă de viaţă. „Încă nu s-a găsit alt mecanism care ar ajuta Moldova să iasă din acest impas. Revoltele nu sunt de dorit”, a spus Ion Raţă.

Anatolie Petrici, jurist, a menţionat unica salvare este reunirea, iar cetăţenii Republicii Moldova sunt cu toţii cetăţeni români prin naştere şi trebuie să-şi apere drepturile la cetăţenia română.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite