Un spectacol dezamăgitor

Pentru mine, marea întrebare nu este cine va câştiga alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Având în vedere ce se întâmplă la Chişinău din 2014 încoace – şi anume, deturnarea, de către clasa politică, a sensului votului dat de cetăţeni în decembrie 2014 –, răspunsul la această întrebare e transparent.

Marea întrebare e: cine va fi candidatul „patrioţilor”? Cine va reprezenta actuala majoritate, care pretinde că merge către Europa?

Vlad Filat? Mediocrul demagog, susţinut iresponsabil, ani de zile, de către regimul Băsescu (la sfatul altui iresponsabil, Eugen Tomac), a fost condamnat pentru corupţie şi numai în visele sale mai poate juca vreun rol în politica basarabeană.

Plahotniuc? Discipolul de mâna a doua al lui Sorin Ovidiu Vântu se visează marele păpuşar. Or, pentru asta, funcţia pur reprezentativă de preşedinte nu e bună. Plahotniuc a bătut deja palma cu Dodon, în speranţa că, odată ajuns preşedinte, acesta îl va numi prim-ministru. Se poate observa că Plahotniuc e la fel de pro-european pe cât e Dodon de socialist.

Mihai Ghimpu? Cel mai logic şi mai coerent politician din Basarabia exprimă, din păcate, puncte de vedere care nu fac unanimitatea la Chişinău, cum sunt Unirea şi NATO. În plus, s-a sacrificat pentru stabilitatea unei coaliţii care să menţină măcar aparenţa unui curs pro-european şi s-a văzut, fără voia sa, asociat cu diverşi corupţi. Ghimpu e o victimă a interesului naţional, iar la Chişinău asta nu aduce, deocamdată, voturi.

Lupu? E prea inteligent.

Leancă? Promite mult, de mult timp, dar are în continunare o bază electorală cu totul fragilă.

Alţii? Nu contează.

Cine va reprezenta, totuşi, tabăra care, măcar declarativ, se pronunţă în favoarea integrării în Uniunea Europeană? Cine va reprezenta acea masivă majoritate a populaţiei care, la alegerile parlamentare din urmă cu doi ani, s-a pronunţat pentru reforme, pentru începerea negocierilor de aderare, pentru accesul la fondurile de pre-aderare? Cine va juca, în numele „patrioţilor” şi al patrioţilor autentici, această partidă dinainte pierdută?

Răspunsul nu e, cum s-ar putea crede, la prima vedere, unul indiferent. Mai toţi marii câştigători ai unor alegeri au început prin a fi perdanţii altora. O înfrângere, acum, pe fondul unei campanii inteligente, care să îi pună probleme reale lui Dodon şi să îl oblige la concesii, care să recapaciteze publicul şi majoritatea în favoarea reformelor şi al spiritului de demnitate din 2009, ar conta mai mult decât o victorie dinainte aranjată. Ar putea duce la naşterea unui lider, de care majoritatea pro-europeană are mare nevoie, acum şi în viitor. Ar putea crea o mişcare care să dea naştere, la 25 de ani de la independenţă, unui mare partid românesc şi pro-european. Niciodată nu e totuna cum pierzi, cu 0-5, fără drept la apel, sau cu 1-2, dintr-un penalty inventat de arbitru...

Vom vedea ce va fi. La finalul acestui spectacol trist, sper să nu spunem, ca Nichita Stănescu, vai de capetele creierelor noastre!...