Va avea Rusia o ideologie de stat?

Serghei Mironov este unul dintre cele mai importante figuri politice din Federaţia Rusă, chiar dacă nu face parte din partidul care exercită guvernarea, ”Rusia Unită” (Edinaya Rossia). Şi-a început cariera politică în urmă cu peste două decenii, la Sankt-Peterburg, ca deputat al Adunării Legislative a celui de-al doilea oraş ca mărime al Rusiei, cu peste 5 milioane de locuitori.

În Sankt-Petersburg, Mironov reuşeşte să se ridice până la demnitatea de vicepreşedinte, ulterior preşedinte interimar al Adunării Legislative. În 2000, Mironov devine locţiitor al şefului staffului electoral al lui Vladimir Putin în Sankt-Perterburg. În 2001, el ajunge membru al Consiliului Federaţiei, camera superioară a Parlamentului Rusiei, din partea oraşului Sankt-Peterburg. La recomandarea personală a lui Vladimir Putin, în decembrie 2001 Mironov este ales în funcţia de preşedinte al Consiliului Federaţiei, intrând în conducerea de vârf a Rusiei şi devenind, formal, al treilea om în statul rus. El rămâne în această funcţie până în 2011, când îşi pierde calitatea de membru al Adunării Legislative din Sankt-Peterburg şi, respectiv, calitatea de reprezentant al oraşului în Consiliul Federaţiei. Din 2011, Mironov este deputat în Duma de Stat a Rusiei, cealaltă cameră a parlamentului federal.

Ca om politic, Serghei Mironov s-a implicat în crearea unor partide politice abia după ce a devenit şef al Consiliului Federaţiei. În 2003, creează şi conduce Partidul Vieţii, de orientare centristă şi cu program ecologist, care susţine toate proiectele politice ale Kremlinului. În 2006, pe baza Partidului Vieţii, a Partidului Pensionarilor şi a Partidului ”Patria”, condus de Dmitri Rogozin (şi alţi ultranaţionalişti ruşi) este înfinţată o nouă formaţiune politică numită Partidul ”Rusia Dreaptă” (Spravedlivaya Rossia”). Formarea acestui partid a avut loc la iniţiativa Kremlinului, fiind intermediată de locţiitorul şefului administraţiei prezidenţiale şi autorul conceptului de ”democraţie suverană”, Vladislav Surkov. Acesta i-a comunicat lui Mironov şi colegilor săi dorinţa lui Putin şi a anturajului acestuia de a crea în Rusia un sistem politic bipartidist, caz în care ţara avea nevoie de încă un partid mare, pe lângă ”Rusia Unită”. 

Kremlinul ar fi dorit să poată stabili o alternanţă la guvernare între cele două partide, mizând pe fiecare dintre ele în mod alternativ, din postura de centru incontestabil al autorităţii şi setării agendei politice a naţiunii. Ideologia ”Rusiei Drepte” este, oficial, social-democrată, de centru-stânga, în timp ce ”Rusia Unită” este centristă şi social conservatoare. Însă ”Rusia Dreaptă” are şi o puternică direcţie naţionalistă şi revanşard-antioccidentală, prin participarea lui Dmitri Rogozin, Oleg Baburin şi alţii. Partidul lui Mironov a susţinut toate marile proiecte ale lui Putin, în special cele legate de politica externă în spaţiul ex-sovietic. Deşi planurile lui Putin de a forma un sistem bipartidist au eşuat, situaţia politică actuală prezintă un partid al puterii şi trei partide ale opoziţiei tolerate, ”constructive”, care fac parte din sistem şi nu pun probleme reale regimului politic. Deşi ”Rusia Dreaptă” nu a reuşit niciodată să înlocuiască Partidul Comunist al Federaţiei Ruse în postura de al doilea partid ca reprezentare în Dumă, modelul de relaţie stabilit între ”Rusia Unită” şi ”Rusia Dreaptă”, bazate pe relaţiile mai vechi dintre Putin şi Mironov, a stat la baza formulării raporturilor dintre putere şi opoziţia oficială, tolerată, ca parte din eforturile de a consolida politic regimul politic actual în anii 2005-2008, înainte de prima schimbare formală controlată a şefului statului în 2008, premiză pentru revenirea lui Putin în 2012 pentru (minim) două mandate prezidenţiale de câte 6 ani. În prezent, ”Rusia Dreaptă” ocupă 64 de mandate de deputaţi în Duma de Stat a Rusiei (14,2% din cele 450 de mandate în total), iar Mironov este preşedintele fracţiunii partidului, şi unul dintre principalii lideri politici ai Rusiei.

Serghei Mironov a fost unul dintre oamenii-cheie ai stabilirii actualului regim din Rusia, al ”democraţiei suverane”, alături de alţi ”oameni de opoziţie” precum Ghenadi Ziuganov (Partidul Comunist al Federaţiei Ruse), Vladimir Jirinovski (Partidul Liberal Democrat al Rusiei), Dmitri Rogozin, şi alţii. Kremlinul îi foloseşte pe fiecare dintre aceşti lideri politici pentru rezolvarea diferitor sarcini. De exemplu, Ziuganov este apărătorul categoriilor defavorizate, după discursurile căruia partidul puterii adoptă anumite decizii cu efect social imediat. Jirinovski manifestă de obicei o poziţie anticomunistă şi ultranaţionalistă, comunicând mesaje (inclusiv anti-occidentale) pe care ”frecventabilul” partid ”Rusia Unită” nu şi le poate asuma direct, dar din care putem înţelege dispoziţiile regimului lui Putin. Este şi cazul ”Rusiei Drepte”, definită de ideologul Kremlinului, Vladislav Surkov, drept ”celălalt picior pe care să ne sprijinim atunci când primul oboseşte”. Periodic, Mironov şi tovarăşii săi se implică în acţiuni conexe intereselor Kremlinului dând impresia că iniţiativa le aparţine în totalitate. Aşa s-a întâmplat, de exemplu, în zilele premergătoare operaţiunii militare de ocupare a peninsulei Crimeea, când Mironov a vizitat regiunea. În privinţa conflictului din estul Ucrainei, Mironov consideră că statul rus trebuie să recunoască oficial cele două republici separatiste, iar acestea trebuie să se unească într-un singur stat, apoi să intre în componenţa Rusiei. 

Statutul lui Serghei Mironov în eşafodajul regimului de la Moscova creează necesitatea ca declaraţiile sale să fie luate în seamă şi analizate mai ales de observatorii din exteriorul Rusiei, deoarece ne pot semnala anumite evoluţii pe care Kremlinul poate alege să le pună în practică în viitor.

În această logică se înscrie şi declaraţia recentă a politicianului rus făcută în urmă cu o săptămână la un forum educaţional al tineretului. ”Consider că trebuie să schimbăm articolul al 13-lea din Constituţie şi să înlăturăm formularea prin care în Federaţia Rusă nu este admisă nicio ideologie de stat”.

Punctul 2 al articolului 13 din Constituţia Rusiei prevede: ”Nicio ideologie nu poate fi instituită în calitate de ideologie de stat sau obligatorie”.

Mironov propune înlocuirea conjuncţiei ”sau” din articolul 13 prin ”şi”, astfel încât interdicţia să prevadă doar cazul în care instituirea unei ideologii de stat ar fi însoţită de obligarea tuturor cetăţenilor s-o urmeze. În alte condiţii, adoptarea unei ideologii oficiale în Rusia este văzută drept benefică de Serghei Mironov, care a mai anunţat că va propune următoarei legislaturi a Dumei de Stat, aleasă în septembrie, ”să se gândească la asta”. În acelaşi timp, constituţia rusă prevede că articolele capitolului 1 (inclusiv cel cu numărul 13) pot fi modificate doar prin referendum naţional.

Renunţarea la trăsăturile formale ale democraţiei şi revenirea la un regim autoritar de jure, nu doar de facto, este o doleanţă formulată indirect sau direct de mai mulţi purtători secunzi de imagine ai regimului de la Kremlin, în ultimii doi ani. O asemenea evoluţie este asociată cu recuperarea forţei în tentativa de a face faţă Occidentului, în perioada de după anexarea Crimeii şi stabilirea politicii reciproce de sancţiuni şi rupere a relaţiilor.  Adoptarea unei ideologii de stat este un pas important pe această cale. Şi este pentru prima dată când un lider politic de primă mărime, apropiat al lui Putin, ridică această problemă.

Anterior, Mironov a mai făcut propuneri care au devenit apoi literă de lege. De exemplu, atât în 2002, cât şi în 2007-2008, el a solicitat ca durata mandatului preşedintelui Federaţiei Ruse să fie mărită de la 4 la 7 ani. După lansarea nereuşită, la prima vedere, a acestei iniţiative de câteva ori, în condiţiile în care Putin o respinsese în repetate rânduri, ea a fost totuşi pusă în practică înainte de alegerile prezidenţiale din 2012, mandatul fiind majorat de la 4 la 6 ani.

Dacă această iniţiativă va fi pusă în practică, şi cât de repede se va întâmpla acest lucru, nu putem şti de pe acum. Însă putem face exerciţiul de a ne imagina cum va arăta această ideologie, deoarece unii dintre artizanii ei, precum Aleksandr Dughin, au fost deja destul de vocali. Că lumea nu i-a luat în serios, e altceva. Nici în anii 1920 asemenea oameni nu au fost luaţi în serios la început, cu consecinţe grave.