Vacanţe şi restanţe

Lăsatul de azi pe mâine e un obicei prost şi păgubos. Vacanţa pe care şi-au luat-o deputaţii moldoveni, dar mai ales indemnizaţiile pe care şi le-au acordat, câte 30.000 de lei de căciulă, reprezintă o sfidare a bunului-simţ şi o dovadă de incultură politică.

În cel mai sărac stat din Europa, în contextul furtului de proporţii din sistemul bancar şi a unui aproape iminent colaps financiar, „aleşii poporului” au plecat într-o nemeritată odihnă, încasând din bugetul secătuit sume exorbitante. Probabil noii majorităţi parlamentare i s-o fi părut că negocierile din culise pentru constituirea alianţei de guvernare fac parte din obligaţiunile legiuitorului. Sau că interpelarea câtorva demnitari, în afara forului legislativ şi în dauna unor dezbateri transparente, vor putea substitui actul justiţiei şi vor soluţiona problema deficitului bugetar sau cea a majorării galopante a tarifelor la energia electrică şi gazele naturale.

Criza economică prognozată de experţi pentru anul curent este precedată de una morală. Din cauza depravării clasei politice şi a imixtiunii unor afacerişti în administraţia publică (atât centrală, cât şi locală), asistăm la o disfuncţionalitate şi chiar capitulare a instituţiilor în faţa intereselor pecuniare ale altor factori de decizie decât cei legali. Adică puterea în stat nu o exercită cei „3P” (parlamentarii, preşedintele şi prim-ministrul), ci cei „2V” (Talif şi Ulinici).

Oligarhii şi-au reîmpărţit sferele de influenţă (executivul a rămas în gestiunea unuia, iar justiţia – la cheremul altuia, urmând ca legislativul să fie o zonă neutră, de dispute sterile). Cei care nu pricep această redistribuire arbitrară a domeniilor de către doi indivizi periculoşi, nu înţeleg cât de norocoşi sunt de fapt. A-i considera vinovaţi întotdeauna pe alţii (Chirtoacă sau mai nou „Ghimpu-i de jină”), a te strofoli în bucătărie după ce ai făcut marea prostie de a nu te prezenta la alegeri sau de a-ţi vinde votul, a oscila în permanenţă între Est şi Vest, în dependenţă de avantajele materiale pe care le oferă una dintre părţi, înseamnă infectarea organismului statal. Tocmai ceea de ce are nevoie buboiul ca să crească.

Nu sunt o soluţie nici organizarea protestelor, atâta timp cât acestea se denaturează de nişte forţe destabilizatoare şi revanşarde. Înlocuirea unui grup oligarhic cu altul este sportul pe care-l tot practicăm de 20 şi ceva de ani. Vindecarea unui organism canceros se poate face doar prin extirpare. Anume de asta au nevoie partidele de la guvernare: de eliminarea liderilor compromişi şi selectarea riguroasă a cadrelor. În zadar se supără unii de trădările în lanţ, când şi-au pătruns acoliţii de o singură ideologie – a banului, fără însă a le da un sfanţ. Unde se fură cu miliardele, milioanele par cheltuieli de buzunar.

Deblocarea finanţării externe se anunţă a fi extrem de dificilă. Partenerii de dezvoltare nu mai sunt dispuşi să creadă „bunelor intenţii” şi vor avea anumite pretenţii în ceea ce priveşte oferirea noilor granturi şi împrumuturi. Prima condiţie ar fi lichidarea băncilor devalizate. Rămâne de văzut dacă oligarhii vor renunţa la această esenţială sursă de căpătuială. A doua cerinţă va viza veşnic amânata reformă a justiţiei. De data aceasta, europenii nu se vor rezuma la simpla asistenţă în procesul adoptării unor strategii şi regulamente, ci vor insista pe eliberarea sistemului judecătoresc şi a instituţiilor de drept de sub subordonarea politică. Al treilea aspect s-ar putea referi la implementarea Acordului de Asociere şi de Liber Schimb, fapt pe care Republica Moldova şi l-a asumat.

Guvernul proaspăt învestit are o misiune deosebit de ingrată: trebuie să muncească pentru cei care au lăsat la fiecare capitol câte o restanţă şi au plecat subit în vacanţă.