Vadim Pistrinciuc: Partidele proeuropene trebuie să creeze o platformă comună

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Florin Chirila/Epoch Times
FOTO Florin Chirila/Epoch Times

Partidele de dreapta proeuropene care au cel mai mare bazin electoral trebuie să colaboreze sau să creeze o platformă comună la următoarele alegeri parlamentare. Declaraţia a fost făcută de vicepreşedintele Partidului Liberal Democrat, deputatul Vadim Pistrinciuc, în cadrul emisiunii „Important” de la postul de televiziune TVC21, transmite IPN.

În opinia lui, în rândul partidelor de dreapta trebuie să existe o forţă motrice. „Cum, de către cine, în ce termeni – acest lucru depinde în special de Partidul Acţiune şi Solidaritate şi de Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr”, afirmă Vadim Pistrinciuc.

Totodată, deputatul a declarat că nu-şi mai doreşte o eventuală coaliţie cu Partidul Democrat, dacă PLDM va ajunge în Parlament după alegerile din 2018. 

„Pentru că aceasta nu va fi o coaliţie veritabilă niciodată. Această coaliţie va avea un singur scop – în termeni foarte restrânşi, ceilalţi membri ai coaliţiei să fie îngenuncheaţi, reduşi la tăcere şi totul să rămână aşa cum o să dorească Partidul Democrat”, a declarat deputatul libera-democrat.

Analistul politic Corneliu Ciurea a declarat că este mai convenabil ca PAS şi Partidul Liberal Democrat să fuzioneze. În opinia lui, formaţiunea Maiei Sandu este o succesiune a partidului fostului premier Vlad Filat. Totodată, analistul consideră că atunci când PDM a anunţat că va face coaliţie cu partidele de dreapta care vor intra în următorul Parlament, nu s-a referit şi la formaţiunea lui Andrei Năstase. 

„Părerea mea este că în curtea PDM-ului PPDA nu este considerat un partid de dreapta”, a spus Corneliu Ciurea. 

Analistul nu exclude că în cazul în care partidul lui Andrei Năstase va ajunge în Parlament, PDM va lua în calcul soluţia de a crea o alianţă de centru-dreapta care va cuprinde şi Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite