Valeriu Munteanu: PDM pregăteşte opinia publică pentru o posibilă coaliţie cu PSRM şi Partidul Şor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO colaj Adevărul
FOTO colaj Adevărul

Vicepreşedintele Partidului Liberal Valeriu Munteanu consideră că Partidul Democrat din Moldova pregăteşte opinia publică pentru o posibilă coaliţie cu Partidul Socialiştilor şi Partidul Şor în viitorul Parlament. De asemenea, nu este exclusă varianta de a forma un bloc electoral sub un brand electoral nou, a spus liberalul în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul de televiziune TV8, transmite IPN.

Valeriu Munteanu e de părere că distanţarea partidului de guvernare de vectorul european nu a apărut din senin. Potrivit lui, este evident că după ce a sugrumat PLDM-ul şi a alungat PL-ul de la guvernare, PDM a rămas singur şi şi-a luat această mască a integrării europene.

„În timp, au făcut acţiuni care nu se pliau pe acest mesaj începând cu arestări sumare, schimbarea sistemului electoral în dezacord cu Comisia de la Veneţia, după care invalidarea alegerilor de la Chişinău, expulzarea cetăţenilor turci, cetăţenie pentru bani, nişte chestiuni pe care nu au putut să le consume nici cetăţeanul Republicii Moldova, nici nu puteau fi vândute în exterior partenerilor de dezvoltare”, spune Valeriu Munteanu.

În opinia lui, PDM pregăteşte opinia publică de pe acum pentru o posibilă coaliţie cu PSRM sau Partidul Şor după următoarele alegeri parlamentare. De asemenea, este posibil să se formeze un bloc electoral ca un brand electoral nou, dat fiind reputaţia proastă a PDM.

Analistul Corneliu Ciurea este de părere că promovarea integrării europene a fost exagerată în ultimii ani din partea Partidului Democrat.

„Partidul Democrat în această perioadă a vrut să fie mai catolic decât Papa pentru că cursul proeuropean a adus anumite avantaje şi aduce în continuare, dar ei au forţat cumva nota în această dragoste pro-europeană şi acum nu au abandonat-o, dar revin la realism. Acum cursul proeuropean înseamnă atenţia faţă de cetăţeni şi dacă aici creşte nivelul de trai, europenii ar putea să ne privească cu alţi ochi”, spune Corneliu Ciurea.

Recent, Partidul Democrat a anunţat că se poziţionează, începând cu perioada imediat următoare, ca fiind un partid „pro-Moldova”, partid care acţionează pentru toţi moldovenii şi cu o agendă care are drept prioritate problemele oamenilor.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite