Valoarea simbolică a gesturilor demagogice

Nu au dreptate cei care afirmă că, prin solicitarea de a deveni cetăţean al Republicii Moldova, Traian Băsescu a legitimat Pactul Ribbentrop-Molotov.

Mai întâi, pentru că Independenţa politică a Republicii Moldova nu decurge din cererea de a deveni cetăţean depusă de fostul preşedinte al României, ci din destrămarea URSS şi proclamarea independenţei, în 1991. Or, primul stat care a recunoscut independenţă Republicii Moldova a fost România. Chiar dacă această independenţă s-a declarat şi faţă de noi, eram moralmente obligaţi să susţinem Chişinăul, în lungul drum al desprinderii de Uniunea Sovietică.

În al doilea rând, chiar ar trebui să salutăm faptul că, după ani în care a declarat una şi a făcut alta, fostul preşedinte s-a ţinut şi el, în fine, pentru prima dată, de cuvânt. Întrucât vorbim de fostul şef al statului, care, în plus, îşi doreşte să mai joace un rol pe scenă noastră publică, această consecvenţă, oricât de târzie, ar trebui să ne bucure.

În al treilea rând, chiar dacă e demagogic, gestul lui Traian Băsescu e de preferat indiferenţei. Da, e adevărat că solicitarea adresată autorităţilor basarabene e din categoria „podurilor de flori”, iar acestea nu au adus nimic. Numai că, neurmată de gesturi şi demersuri mai bune, nici critica "podurilor de flori" nu a adus nimic. Dacă ar veni de la nişte oameni care chiar au făcut ceva pentru Basarabia, critica adusă gestului fostului preşedinte ar avea sens. Fără vreun gest concret, constructiv, diferit de cel simbolic al lui Traian Băsescu, critica nu are nici o valoare.

Or, la ora actuală, dinspre oficialităţile române nu se mai aude nimic legat de Basarabia. Sub pretextul că la Chişinău e corupţie (ca şi cum la noi ar fi fost eradicată!), s-au blocat toate proiectele menite să asiste Basarabia pe calea integrării europene.

Sigur că, în locul gesturilor demagogice, e de preferat o tăcere înţeleaptă. Numai că, atunci când în spatele tăcerii nu se află înţelepciunea, ci vidul, gesturi ca ale lui Traian Băsescu fac diferenţa. Să nu facem greşeala de a confunda tăcerea unui ficus cu cea a lui Seneca!

În rest, om vedea dacă fostul preşedinte va reuşi să revină în prim-plan cu ajutorul temei Basarabiei. Vom vedea şi dacă nu e mai util să ne concentrăm asupra recâştigării basarabenilor pentru valorile europene, înainte de orice altceva (în 1918 n-am prea făcut asta, şi am văzut ce a ieşit).