Veaceslav Negruţă: Până acum s-au întâmplat puţine ca să zicem că statul este preocupat de miliardul furat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

in 2014 până în 2018 s-au întâmplat prea puţine lucruri ca să se poată spune că instituţiile statului sunt preocupate de problema furtului din sistemul bancar. Declaraţia aparţine expertului economic Veaceslav Negruţă, făcută în cadrul emisiunii „Ora expertizei” de la postul de televiziune Jurnal TV, transmite IPN.

Veaceslav Negruţă consideră că strategia de recuperare a banilor, anunţată de Centrul Naţional Anticorupţie şi Procuratura Generală, nu este de recuperare, pentru că 60% din conţinut povesteşte despre ce s-a întâmplat în Republica Moldova. În plus, acest document nu corelează în niciun fel cu munca făcută de compania Kroll şi cu strategia pe care această companie a prezentat-o autorităţilor.

„Deci, noi considerăm că această strategie a CNA şi PG este o formă de a comunica cu societatea, de a induce societatea în eroare şi de a încerca să convingă partenerii din afară precum că există o strategie şi că iată-iată începe recuperarea”, spune expertul.

Potrivit lui, dacă lucrurile s-ar fi întâmplat corect, atunci după primul raport Kroll fondurile de peste hotare urmau să fie sechestrate şi blocate la solicitarea autorităţilor moldoveneşti. Respectiv, activele din afară, care au fost plasate în zone ofshore, în alte jurisdicţii europene, nu erau să ajungă înapoi în Republica Moldova. În opinia expertului, acum se încearcă să se legalizeze aducerea banilor furaţi înapoi în Republica Moldova.

„Să nu uităm de legea cetăţeniei, să nu uităm de proiecte grandomane care sunt lansate în acest an electoral. De unde resursele respective?”, se întreabă Veaceslav Negruţă.

Expertul Sergiu Tofilat susţine că strategia prezentată recent de către CNA şi Procuratura Generală poate fi folosită drept material probatoriu împotriva reprezentanţilor acestor instituţii pentru complicitate la acoperirea furtului miliardului din sectorul bancar. „O să ajungă momentul când acest material, împreună cu alte probe vor fi utilizate împotriva acestor aşa-numiţi procurori şi aşa-numiţi anchetatori”, a declarat Sergiu Tofilat.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite