Veaceslav Platon anunţă când va fi eliberat din penitenciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Veaceslav Platon

Omul de afaceri Veaceaslav Platon susţine că nu va fi eliberat din închisoare până în momentul în care organele de drept vor identifica adevăratele persoane implicate în cazul jafului bancar, dar şi dovezi în acest sens. Declaraţii în acest sens au fost făcute chiar de către omul de afaceri în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul de televiziune TV8, notează IPN.

Acesta afirmă că în urma mărturiilor pe care le-a depus în cazul celor trei dosare intentate pe numele lui Vladimir Plahontiuc, a întrebat autorităţile când ar putea fi eliberat. „La final, după ce am fost audiat, i-am întrebat: eu am depus toate mărturiile, dovezile nevinovăţiei mele, procurorii au confirmat că aşa este, când voi fi eliberat? Mi-au zis că informaţiile trebuie verificate. Ce trebuie să verifici aici? Pentru aceasta sunt nevoie de două, trei zile de verificări. Era sfârşit de ianuarie”.

Veaceaslav Platon a povestit şi despre momentul în care a fost anunţat de către autorităţi că nu va fi eliberat, chiar dacă ar fi nevinovat. „Eram dezamăgit, am lăsat mâinile în jos. Am avut speranţe mari că uite, a venit un procuror general nou, am demonstrat tot, procurorii lui au confirmat că informaţiile corespund. Mi s-a spus: ne cerem scuze, prietene, însă, până nu demonstrăm, nu doar nevinovăţia ta, dar şi cine este vinovat şi să adunăm dovezile necesare. Nu înţelegeam de ce şi cum”, a adăugat omul de afaceri.

Veaceaslav Platon afirmă că a luat parte la identificarea unor dovezi care demonstrează vinovăţia fostului lider PDM. „Am înţeles că nu am de ales şi le-am propus să particip. Le-am spus: am un bagaj de cunoştinţe suficient de mare în domeniul sistemului bancar. Sunt pregătit să vă ajut, să vă pun la dispoziţie toate schemele, toate căile pentru a fi totul clar pentru că angajaţii dvs. se vor clarifica încă foarte mult timp cu asta. Ei nu au studii specializate în acest domeniu, iar în cazul meu nimeni nu poate spune că nu pricep în sistemul bancar. Noi am demonstrat că compania Zenit îi aparţine lui Plahotniuc şi Şor. Toate resursele financiare pe care le-a primit compania Zenit de la BEM prin intermediul Victoriabank au ajuns în utilitatea lor”, a spus Veaceslav Platon.

Procurorul general Alexandr Stoianoglo a anunţat că dosarul în privinţa cetăţeanului Veaceslav Platon a fost falsificat în totalitate şi în acest sens va fi iniţiată procedura de revizuire a sentinţei. Totodată, el a declarat că unul dintre principalii beneficiari ai „furtului miliardului” este Vladimir Plahotniuc.

https://www.ipn.md/ro/veaceaslav-platon-anunta-cand-va-fi-eliberat-din-penitenciar-7965_1073775.html

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite