Vicepreşedintele PPE din Moldova: Societatea moldovenească este într-o stare de depresie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Societatea din Republica Moldova este într-o stare de depresie. La fel, şi societatea civilă se află în derută. Declaraţia a fost făcută de vicepreşedintele Partidului Popular European din Moldova, Oazu Nantoi, la TV7, transmite IPN.

În opinia lui Oazu Nantoi, poporul moldovenesc şi-a permis să se lase ghidat de iluzii în ultima perioadă şi acum a venit depresia. „Nu este nevoie de sondaje ca să constaţi că societatea este într-o stare de depresie”, susţine Oazu Nantoi.

Potrivit lui, pentru a depăşi această stare, oamenii trebuie să aibă o speranţă de viitor, iar această speranţă ar putea fi un candidat comun la alegerile prezidenţiale. Vicepreşedintele PPEM susţine că liderii politici de dreapta care se află în opoziţie, în ultimul ceas, trebuie să dea societăţii un răspuns – vor merge fiecare cu candidatul lui sau vor merge împreună, cu un candidat comun.

„Sunt trei scenarii. Primul – fiecare partid să-şi înregistreze candidatul şi să meargă la alegeri. Al doilea – din cele trei partide un lider este desemnat candidat comun şi celelate partide îl susţin. Şi al treilea – îşi unesc forţele şi înaintează un candidat comun”, a afirmat Oazu Nantoi.

Potrivit lui, cea mai bună variantă ar fi ultimul scenariu pentru că doar aşa poate fi ruptă societatea „din captivitate”. „Acesta poate să fie o persoană din afară sau poate fi un lider al unui partid politic”, este de părere analistul.

În opinia lui, ulterior acel candidat comun la prezidenţiale ar putea fi susţinut de societatea civilă. Acum liderilor politici le revine responsabilitatea de a prezenta societăţii o foaie de parcurs, planul unor acţiuni concrete.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite