Victor Ponta, decorat cu Ordinul Republicii la Congresul Partidului Democrat din Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO pdm.md
FOTO pdm.md

Fostul prim-ministru al României Victor Ponta a fost decorat sâmbătă, 24 decembrie, cu Ordinul Republicii Moldova pentru contribuirea la dezvoltarea relaţiilor economice şi social-culturale moldo-române. Decretul pentru oferirea acestei distincţii a fost semnat de către fostul preşedinte al Moldovei, Nicolae Timofti.

Premierul Filip a fost cel care i-a înmânat Ordinul Republicii lui Victor Ponta, nu înainte ca să-l laude pe acesta pentru tot ce a făcut în relaţiile dintre cele două state.

De menţionat că ex-premierul român a primit Ordinul Republicii în ziua când Igor Dodon deja este preşedintele Moldovei, însă a fost semnat de Timofti pe când era în funcţie.

„Vreau să-i transmiteţi preşedintelui Timofti mulţumirile mele. Cum se spune - Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, de data asta se răsplăteşte. Mă bucur că lucrurile bune au ajuns la oamenii din Republica Moldova. În anii viitori veţi avea la Bucureşti oameni care vă sunt alături şi la bine, şi la rău”, a declarat Ponta.

Totodată, în cadrul evenimentului Ponta i-a mulţumit lui Vlad Plahotniuc pentru tot ce face.

Amintim că la cel de-a 8-lea Congres al PDM urmează să fie aleasă noua conducere a formaţiunii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite