VIDEO Maia Sandu îl ameninţă pe Alexandru Pînzari cu ani grei de puşcărie: Cei care îndeplinesc ordinele ilegale ale lui Plahotniuc vor răspunde

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lidera PAS, Maia Sandu, care deţine şi funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova printr-un vot al Parlamentului declarat neconstituţional de Curtea Constituţională, l-a somat pe şeful IGP, Alexandru Pînzari, şi „pe toţi cei care execută ordine ilegale” să înceteze imediat „toate acţiunile de destabilizare a ordinii publice, intimidare şi ameninţare a oamenilor care se opun unui regim criminal”.

Afirmaţiile Maiei Sandu au fost făcute în contextul suspendării din funcţie a şase poliţişti care şi-au declarat sprijinul pentru Guvernul Sandu.

„Dacă ei se ascund în spatele unor decizii ale Curţii Constituţionale, vreau să-i antenţionez că mai presus de toate este Constituţia ţării. Actele CC nu pot contraveni Constituţiei. Ceea ce a făcut aşa-numita CC a încălcat prevederile Constituţiei. Domnule Pînzari, fiecare acţiune ilegală a Dvs, din aceste zile, înseamnă ani grei de puşcărie, pentru complicitate la uzurparea puterii de stat. Sunteţi gata să vă asumaţi acest lucru pentru un bandit?”, a declarat Maia Sandu.

Maia Sandu spune că, potrivit legii, funcţionarul public are dreptul să refuze în scris şi motivat îndeplinirea dispoziţiilor scrise sau verbale primite de la conducător, dacă le consideră ilegale.

Lidera PAS a menţionat că primeşte sute de mesaje zilnic din partea cetăţenilor care transmit că vor să iasă în stradă „în apărarea guvernării legitim”. 

Ştim cât de mare este tensiunea în societate şi cât de puternică este dorinţa tuturor de a scăpa de regimul lui Plahotniuc. Înţeleg că vreţi să veniţi în stradă şi să le arătaţi că puterea este a poporului, însă deocamdată vă rog să calmaţi calmul, să rămâneţi acasă, pentru că ne dorim soluţionarea paşnică a acestei situaţii de criză”, a mai spus Maia Sandu.

Totuşi, ea a precizat că cetăţenii trebuie să fie gata să iasă în stradă dacă PDM îşi va dori distrugerea ţării.

Amintim că şase poliţişti din cadrul Inspectoratului Naţional de Investigaţii, care a anunţat marţi, 11 iunie, că se va subordona noului ministru de Interne, Andrei Năstase, şi că susţin Guvernul Maiei Sandu, declarat neconstituţional de Curtea Constituţională, au fost suspendaţi din funcţie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite