VIDEO Pavel Filip: „Unirea nu se face prin declaraţii, ci prin proiecte de interconectare a sistemelor de energie electrică”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO chisinau.mae.ro
FOTO chisinau.mae.ro

Premierul Pavel Filip a declarat joi, 13 septembrie, la inaugurarea grădiniţei din satul Sipoteni, Călăraşi, renovată din banii Guvernului României, că „Unirea nu se face prin declaraţii, ci prin proiecte de interconectare a sistemelor de energie electrică, gaze naturale, infrastructură, educaţie”.

„I-am dăruit astăzi ambasadorului român Daniel Ioniţă o monedă comemorativă emisă de Banca Naţională a Moldovei, cu ocazia celor 100 de ani de la Marea Unire, în semn de recunoştinţă pentru tot ceea ce face România pentru noi”, a scris Pavel Filip pe pagina sa de Facebook.

Premierul a comunicat că „Guvernul României ne-a întins o mână de ajutor atunci când ţara noastră a trecut prin momente grele”. 

„Am înţeles atunci că prietenul la nevoie se cunoaşte şi nu voi uita asta niciodată”, a subliniat prim-ministrul.

În cadrul Programului de asistenţă tehnică şi financiară acordată de Guvernul României pentru instituţiile preşcolare din Republica Moldova au fost renovate aproape 850 de grădiniţe, în acest scop fiind alocate 26 de milioane de euro, informează serviciul de presă al Guvernului,

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite