Viorel Morari, restabilit în funcţia de şef al Procuraturii Anticorupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorul general interimar, Dumitru Robu, a semnat Ordinul de restabilire în funcţia de procuror-şef al Procuraturii Anticorupţie a lui Viorel Morari.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, restabilirea în funcţie a lui Viorel Morari a avut loc ca urmare a tranzacţiei de împăcare amiabilă, în rezultatul acţiunii în contencios administrativ.

Viorel Morari şi-a depus cererea de demisie la sfârşitul lunii aprilie 2019, fără a-şi motiva cumva decizia. Demisia acestuia s-a produs după ce la adresa instituţiilor de presă şi a ambasadelor străine din Republica Moldova a venit o scrisoare anonimă, în care se menţiona că Viorel Morari ar fi fost implicat, alături de interlopul Grigore Caramalac şi omul de afaceri Andrei Tranga, în deposedarea de afaceri a unui businesman din Moldova.

Viorel Morari, în vârstă de 40 de ani, a fost desemnat în funcţia de şef al PA la 22 aprilie 2016 de către Membrii Consiliului Superior al Procurorilor.

Morari şi-a început cariera în cadrul organelor Procuraturii în anul 2002, deţinând pe parcurs mai multe funcţii în Procuratura raionului Donduşeni şi Procuratura Generală. În intervalul iunie 2012-ianuarie 2013 a exercitat interimatul funcţiei de Procuror Anticorupţie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite