INTERVIU Vlad Filat, liderul PLDM: „Sunt încrezător că SUA, ca şi UE, vor continua să fie un prieten apropiat şi strategic al Republicii Moldova“ (P)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vlad Filat in SUA

Preşedintele Partidului Liberal-Democrat din Moldova, Vlad Filat, vorbeşte despre rezultatele vizitei recente în Statele Unite ale Americii, relaţiile moldo-americane şi sprijinul pe care îl oferă SUA Republicii Moldova.

Reporter: Dle Filat, tocmai v-aţi întors dintr-o vizită de o săptămână în Statele Unite ale Americii. Care a fost scopul călătoriei dumneavoastră? 

Vlad Filat: Acesta este un moment crucial pentru Moldova, odată cu măsurile importante întreprinse pentru apropierea de Europa, odată cu munca pe care o depunem pentru a îmbunătăţi viaţa poporului nostru şi odată cu presiunile cu care ne confruntăm şi care aduc îngrijorare şi nelinişte în regiunea noastră. Am mers la Washington, D.C., şi la New York pentru a mă întâlni cu liderii americani din Guvern şi Senat, cu mass-media, formatorii de opinie şi ONG-uri, pentru a consolida parteneriatul nostru cu ei. Situaţia din regiunea noastră nu este una simplă, după cazul Crimeea s-a schimbat nu doar regiunea şi lumea, au suferit sistemele internaţionale de garanţii, relaţiile dintre state. Chiar dacă suntem o ţară mică, neutră, avem multe succese în calea noastră spre Europa şi suntem preocupaţi de regândirea sistemelor de garanţii din regiune. Moldova acum trebuie să rămână pe agenda politicii SUA şi UE. 

Cu cine v-aţi întâlnit?

A fost o călătorie de succes, inclusiv întâlnirile cu mulţi dintre factorii de decizie de vârf din SUA şi experţi în politici europene. În administraţia Obama, m-am întâlnit cu Victoria Nuland, care este oficialul de cel mai înalt rang pentru afaceri europene. De asemenea, m-am întâlnit cu directorul pentru politici europene din cadrul Departamentului pentru Securitate Naţională al preşedintelui Barack Obama, Departamentului de Stat pentru Apărare şi oficiali de vârf ai Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională pentru Europa, German Marshall Fund, care a oferit o mare asistenţă pentru Republica Moldova, de-a lungul anilor. Congresul american este deosebit de influent în modelarea politicilor SUA şi am fost bucuros să am întrevederi cu 15 cei mai importanţi membri ai Senatului şi reprezentanţi ai Camerei Reprezentanţilor a Statelor Unite ale Americii, din ambele partide politice. Printre ei au fost şi prieteni fideli, cum ar fi senatorul John McCain, un puternic susţinător al Republicii Moldova, şi noi prieteni, cum ar fi senatorul Robert Menendez, care este preşedintele puternicului Comitet pentru Relaţii Externe al Senatului SUA. În timpul întâlnirilor mele cu senatorii şi congresmenii americani a devenit foarte clar că Republica Moldova are mulţi prieteni buni în Statele Unite, care doresc să vadă că ne reuşeşte. În parcursul nostru european, trebuie să ţinem minte că nu suntem singuri. Avem un mare sprijin moral şi financiar de la Bruxelles şi Washington. De asemenea, am fost bucuros să mă întâlnesc cu liderii unor ONG-uri importante, cum ar fi Institutul Republican Internaţional şi Consiliul Atlantic, şi cu redactorii de la „New York Times“, „Washington Post“ şi „Wall Street Journal“. În cele din urmă, am avut posibilitatea de a mă întâlni cu membri ai diasporei moldoveneşti atât în Washington, cât şi în New York, pentru a asculta opiniile lor referitoare la evenimentele din Moldova şi viaţa lor în America.

vlad filat in sua

FOTO: Vlad Filat cu Victoria Nuland, Secretar General Adjunct al SUA pentru Afaceri Europene şi Euroasiatice

Ce v-au spus toţi aceşti oameni referitor la atitudinea Statelor Unite faţă de Moldova? 

La toate întâlnirile, am văzut o înţelegere puternică a faptului că acesta este un moment dificil pentru oamenii din Moldova şi un moment crucial pentru ţara noastră, regiunea noastră, aşa cum suntem în faţa unor presiuni şi decizii majore. Mai presus de toate, prietenii noştri din SUA vor să vadă că Republica Moldova are succes. Vor să ne atingem obiectivele noastre pentru standarde de viaţă mai ridicate, mai multe locuri de muncă, mai puţină corupţie, un sistem de justiţie puternic şi securitate reală. La fel ca şi mulţi dintre oamenii noştri, liderii americani, pe care i-am întâlnit, cred că putem avansa pe aceste obiective cel mai bine prin a continua parcursul spre un viitor european. Aproape la fiecare întâlnire, oficialii au felicitat Moldova pentru obţinerea călătoriilor fără vize în Europa, la 28 aprilie, şi pentru planurile noastre de a semna Acordul de Asociere cu UE, pe 27 iunie, aceste realizări fiind recunoscute drept mari paşi înainte. De aceea am primit asigurări că Statele Unite vor fi alături de Republica Moldova în această perioadă. Ei înţeleg că în perioada următoare pot apărea presiuni, probleme. Oricât nu ne-ar plăcea nouă paralelele, însă, inevitabil, situaţia din Ucraina are impact, iar noi am demonstrat că suntem consecvenţi şi ne putem pregăti, putem anticipa şi preveni orice presiune. Ne dorim pace şi bună înţelegere cu toţi, inclusiv cu Federaţia Rusă. Vrem construirea unei Moldove europene, ceea ce nu este împotriva cuiva, ci pentru cetăţenii Republicii Moldova. Americanii cu care am vorbit înţeleg că suntem o ţară europeană – cu o istorie europeană, o limbă europeană şi un viitor european.

Ce aţi discutat cu americanii referitor la evenimentele din Ucraina? 

Americanii sunt foarte conştienţi de evenimentele recente din regiunea noastră şi provocările cu care se confruntă Republica Moldova. Ei sunt foarte atenţi la proximitatea noastră de tulburările din Ucraina şi modul în care acestea pun în pericol securitatea întregii regiuni. Ca urmare, există o atenţie mai mare acum decât oricând în SUA pentru Moldova. Chiar în ziua în care am ajuns acolo am văzut un articol pe prima pagină în „Washington Post“ despre Moldova. Ei au urmărit cu atenţie alegerile de duminică din Ucraina, precum şi reacţia Rusiei şi a altor state. Ei sunt interesaţi de stabilitate şi pace în regiune. Acest lucru ne bucură. Fiecare oficial şi lider american cu care m-am întâlnit a accentuat angajamentul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova. SUA vor să vadă Moldova unită, paşnică şi în siguranţă şi vor să vadă toată Moldova, inclusiv Transnistria, beneficiind de relaţiile noastre extinse şi de comerţul cu Europa. Sunt sigur că acest lucru creează oportunităţi, inclusiv pentru oamenii de afaceri din Federaţia Rusă. Am repetat de multe ori, inclusiv în discursul la Consiliul Atlantic, că evenimentele recente din Ucraina afectează fiecare naţiune şi fiecare persoană căreia îi pasă de pace şi de dreptul internaţional. De aceea am spus în faţa liderilor americani că este crucial să lucreze în strânsă colaborare cu liderii UE pentru a asigura coordonarea eforturilor de a sprijini progresul şi securitatea Republicii Moldova şi a regiunii noastre. Am notat că ţara noastră s-a bucurat mult timp de relaţii strânse cu Federaţia Rusă şi că avem multe legături istorice, culturale şi comerciale cu poporul rus. Vrem să avem o relaţie cu Moscova marcată de respect reciproc şi cooperare. În acelaşi timp, am notat şi o îngrijorare pe care o am cu privire la multe acţiuni şi declaraţii recente făcute de Rusia, precum şi posibilitatea ca aceasta să încerce să facă presiuni asupra Republicii Moldova în diverse moduri, în special în vederea semnării şi ratificării Acordului de Asociere, dar şi a celui de Liber Schimb cu UE. Am accentuat faptul că cetăţenii Republicii Moldova sunt cei care aleg liderii şi viitorul ţării şi nu o putere din afară. Asta înseamnă suveranitate şi respect reciproc. 

vlad filat in sua

FOTO: Liderul liberal-democrat Vlad Filat a ţinut un discurs şi a răspuns la întrebări în cadrul unei vizite la Consiliul Atlantic

Aţi solicitat politici sau asistenţă specifică de la americani?

Evident. Eu am fost în deplasare în Statele Unite ale Americii în calitate de lider al partidului pe care îl reprezint. Primul obiectiv a fost să sporesc gradul de conştientizare a provocărilor cu care se confruntă Republica Moldova şi măsurile ce se întreprind pentru a răspunde la aceste provocări. Prim-ministrul Iurie Leancă şi ministrul de Externe Natalia Gherman realizează mai multe iniţiative importante cu omologii lor din Washington. Noi fortificăm sprijinul politic pentru aceste iniţiative. În domeniul securităţii energetice a Republicii Moldova, în curând va fi finalizat gazoductul Iasi-Ungheni. Este un eveniment extraordinar pentru Moldova, însă pentru ca această realizare să asigure plenar securitatea energetică a Republicii Moldova este nevoie de investiţii într-o staţie de pompare, compresare, gazoduct pană în Chişinău. Dorim foarte mult ca, prin intermediul unui nou program COMPACT al Corporaţiei Americane „Provocările Mileniului“, să fie realizate lucrări în domeniul securităţii energetice. Ne-am asigurat ca acest proiect să aibă sprijinul politic. Am mai vorbit cu partenerii americani despre modalităţile de cooperare pentru a face şi mai multe în asigurarea aprovizionării energetice adecvate şi accesibile pentru Republica Moldova. Am avut o discuţie deosebit de interesantă în acest sens cu generalul în rezervă David Petreaus, care în prezent este un lider de top într-o afacere cu accent deosebit pe energie. El a subliniat necesitatea Republicii Moldova de a-şi consolida securitatea energetică şi faptul că există multe companii care ar putea să devină parteneri în acest sens.

Am văzut că aţi discutat nu doar despre securitatea energetică, ci şi despre cea informaţională...

Da, am abordat şi subiectul privind securitatea informaţională a Republicii Moldova. În contextul evenimentelor regionale am văzut cât de mult contează să ai mai multe instituţii media independente, puternice. De aceea, am discutat cu organizaţiile sponsorizate de Guvernul SUA să vină cu noi programe de granturi, investiţii în domeniul media independente, dezvoltarea şi fortificarea capacităţilor mass-media în acest domeniu. Am fost impresionat de nivelul înalt de conştientizare de către prietenii noştri americani a progresului realizat de noi la implementarea unei serii de reforme, precum şi a necesităţii de a continua unele măsuri necesare pentru a îmbunătăţi condiţiile din ţara noastră. La rândul meu, am accentuat că acest lucru este exact ceea ce ne-am propus să facem: avem planuri concrete pentru mai multe schimbări în următorii ani, pentru a ajuta la crearea locurilor de muncă, pentru a majora salariile, pentru a îmbunătăţi sistemul educaţional, pentru a lupta cu corupţia, precum şi pentru a asigura că toţi oamenii noştri, indiferent de locul în care trăiesc sau limba în care vorbesc, au drepturi egale. Am descris o viziune de viitor a Republicii Moldova în care oamenii noştri lucrează în mod constant, mult mai strâns împreună decât separat, din cauza unor apeluri distructive la separatism. După cum le-am spus prietenilor noştri americani, toţi în Moldova ştim că de noi depinde acest progres, trebuie să facem totul cu mâinile noastre, pentru că aceste lucruri sunt în interesul nostru naţional. Dar, de asemenea, am exprimat aprecierea noastră pentru prietenia lor continuă şi suportul vast, întrucât cu parteneri puternici, cum sunt Statele Unite ale Americii şi Europa, Moldova poate merge înainte mai repede. 

Ce le-aţi spus americanilor despre opţiunile Moldovei în a asigura securitatea naţională proprie?

Americanii înţeleg că suntem o ţară mică, cu o forţă armată relativ mică, ei respectă statutul nostru de neutralitate. Ei ştiu că nu suntem o ţară ce caută să devină o putere militară majoră. De asemenea, am subliniat faptul că statutul de neutralitate militară este prevăzut în Constituţia ţării noastre. Am ţinut să evidenţiez faptul că, în urma evenimentelor din Crimeea, totul este posibil, iar noi trebuie să fim mai bine pregătiţi. Prin urmare, pentru noi este important să continuăm cooperarea cu americanii în domeniul securităţii. 

În presa de la noi au apărut titluri precum că susţineţi demersul ca Moldova să fie ţară NATO...

Ceea ce am declarat este că de-a lungul anilor au existat mai multe tipuri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv interacţiunea noastră cu Alianţa Nord-Atlantică, fiind ţară non-membră NATO. O colaborare care a fost foarte benefică pentru eforturile noastre de a moderniza armata şi de a face mai eficientă activitatea sa. Vom continua această colaborare într-un mod intens. Noi suntem ţară neutră şi acest statut este consfinţit în Constituţie. Însă de securitatea propriului stat trebuie să fim preocupaţi, chiar dacă nu suntem membri ai vreunei alianţe militare. De aceea, am ţinut să evidenţiez, în cadrul vizitei în SUA, importanţa discuţiilor regionale, a schimbului de experienţă cu ţările vecine în acest domeniu. Apropo, partenerii americani anume aşa şi examinează colaborarea noastră în materie de securitate, cu respect pentru statutul de neutralitate a Republicii Moldova. Am accentuat şi faptul că noi nu ne dorim un conflict cu cineva, preocuparea noastră faţă de securitate reprezintă, de fapt, dorinţa de a avea pace şi relaţii bune cu toţi. Cu partenerii noştri americani am discutat despre sporirea sprijinului pentru armată şi poliţie, în domeniul formării profesionale, experienţă, astfel încât să putem asigura mai bine necesităţile noastre şi să contribuim mai bine la misiuni europene de securitate. 

Ce v-a impresionat cel mai mult în Statele Unite?

Am rămas impresionat de faptul cât de multă atenţie este acordată de către funcţionarii şi experţii din Statele Unite subiectului Moldova şi cât de dornici sunt prietenii noştri americani să ne susţină. Putem fi siguri că SUA au o atitudine foarte serioasă faţă de integrarea europeană a Republicii Moldova şi că există o dorinţă clară de a vedea ţara noastră reuşind. De regulă, eram întrebat de către senatori, membri ai Congresului, dar şi de alţii: „Ce putem face pentru a ajuta Republica Moldova?“. 

Ce aţi luat de la întrevederile din SUA, ce nu aţi ştiut până la vizită?

Deşi am fost în Statele Unite anterior şi cunosc că SUA sunt susţinători puternici ai Moldovei, a fost plăcut să văd totuşi cât de mult ne susţin cu adevărat. Senatorul John McCain, de exemplu, a adunat un grup de senatori pentru a se întâlni cu mine şi pentru a discuta situaţia actuală din Moldova. Un nivel de conştientizare mare a situaţiei din regiune, a politicii, problemelor şi istoriei - este mereu plăcut să vezi asta. Am fost, de asemenea, impresionat de determinarea partenerilor americani de a coopera cu UE pentru a avea un răspuns unificat la evenimentele din Ucraina, precum şi un plan unitar pentru a ajuta Republica Moldova şi alte ţări din regiunea noastră.

Care este viitorul relaţiilor SUA - Republica Moldova?

Sunt încrezător că Statele Unite, ca şi Uniunea Europeană, vor continua să fie un prieten apropiat şi strategic al Republicii Moldova. În final, aş vrea să menţionez că, în timpul vizitei la New York, dar şi la Washington, D.C., am avut posibilitatea să mă întâlnesc cu reprezentanţi ai diasporei moldoveneşti. A fost încurajator să văd cum noua lor ţară de reşedinţă i-a întâmpinat şi cât de bine ne reprezintă ei acolo.

Publicitate politică

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite