Vladimir Cebotari: Vedem haos şi lipsa unui plan de soluţionare a problemelor cetăţenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Cebotari

„Noi vedem haos, noi vedem lipsa unui program foarte clar care să fie îndreptat spre abordarea şi soluţionarea problemelor cetăţenilor. Noi vedem nepotism, aşa cum Moldova nu a mai văzut – demiteri de profesionişti şi angajarea în funcţii a cumetrii, a soţiei, rude, fraţi surori şi aşa mai departe”, susţine Vladimir Cebotari, deputat în Fracţiunea Partidului Democrat, caracterizând activitatea actualei guvernări, transmite IPN.

De asemenea, parlamentarul afirmă că s-a văzut ce înseamnă pentru guvernare depolitizarea Curţii Constituţionale. Potrivit lui, exact pe acelaşi exemplu s-au produs toate schimbările şi în Guvern, şi în oricare alte instituţii. Declaraţiile au fost făcute la dezbaterile publice cu tema: „Totalurile primei sesiuni a noului Parlament: pro şi contra”, organizate de Agenţia de presă IPN şi Radio Moldova.

Potrivit deputatului, „această guvernare s-a ocupat de sărăcirea oamenilor, prin taxe, prin distrugerea proiectelor bune, prin excluderea scutirilor personale şi multe alte acţiuni”. „Creştere de tarife, preţuri. O să vedem ce inflaţie o să avem, dragi colegi. O să vedem ce o să ne putem permite noi la sfârşitul perioadei sau cel puţin în iarnă. Am văzut răzbunări, am văzut foarte multă ură, am văzut o emanaţie nebună de ură”, a declarat Vladimir Cebotari. Potrivit lui, „niciun caz răsunător nu fost descoperit, se produc omoruri, un om cunoscut s-a sinucis”. Deputatul a declarat că din aceste considerent el nu crede că acesta este aerul libertăţii.

Vladimir Cebotari a menţionat că actuala guvernare într-adevăr s-a concentrat pe justiţie, dar una a fost declarat şi alta a rezultat, pentru că şi-a subordonat şi a pus control total asupra Procuraturii. Parlamentarul a mai spus că, „deşi s-a declarat că toate numirile în funcţii vor fi făcute doar pe criterii de profesionalism, profesioniştii nu au fost acceptaţi, ci au fost numiţi cei care au stat în rând cu politicienii la proteste”. „Noi am văzut conducătorii principalelor instituţii de stat cum s-au dus obraznic în cadrul diverselor şedinţe a autorităţilor absolut autonome. Gen Consiliul Superior al Magistraturii sau Consiliul Superior al Procurorilor şi au pus presiune să se ia deciziile pe care ei le doresc”, a notat Vladimir Cebotari, care a menţionat că astfel de lucruri în Moldova nu s-au mai întâmplat.

Acesta s-a referit şi la domeniul economic, menţionând că timp de 90 de zile, niciun proiect de lege de la Ministerul Economiei şi Infrastructurii nu a ajuns în Parlament. Însă, „s-a văzut îngheţarea proiectelor de infrastructură, impozitări, abordările privind politica fiscală etc”. De asemenea, „guvernarea a demonstrat ce înseamnă pentru ea oamenii, atunci când a sistat campania „Un doctor pentru tine”, limitând accesul gratuit la servicii medicale”. „Noi am văzut cum dumneavoastră stimulaţi dezvoltarea turismului. Noi am văzut cum dumneavoastră stimulaţi atragerea investiţiilor, când şi unica facilitate pe care o aveau investitorii străini, reală, şi pe aceea o anulaţi”, a mai spus Vladimir Cebotari.

Potrivit lui, oamenii sunt minţiţi că nu vor primi pensii pentru că nu se impozitează tichetele de masă sau nu mai promovează deja anularea acordării garanţiilor de stat. El afirmă că săptămâna viitoare PDM va înregistra o iniţiativă legislativă cu privire la anularea garanţiilor acordate de stat şi vrea să vadă cum vor vota cei din majoritatea parlamentară.

La dezbateri au participat şi reprezentanţii fracţiunilor Partidului Socialiştilor şi ACUM, Platforma DA. De asemenea, au fost invitaţi reprezentanţii fracţiunilor Partidului Acţiune şi Solidaritate şi Partidului „Şor”, care nu au dat curs invitaţiei.

Dezbaterile publice „Totalurile primei sesiuni a noului Parlament: pro şi contra”, ediţia a 115-a fac parte din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfăşurat cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite