Vladimir Voronin împlineşte 80 de ani. Ce mesaje i-au transmis Mircea Snegur, Petru Lucinschi şi Igor Dodon VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Voronin, preşedintele Republicii Moldova în perioada 2001 - 2009
Vladimir Voronin, preşedintele Republicii Moldova în perioada 2001 - 2009

Fostul preşedinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, împlineşte marţi, 25 mai, vârsta de 80 de ani. În acest context, liderul Comuniştilor a primit mesaje de felicitare din partea foştilor şefi de stat Mircea Snegur, Petru Lucinschi şi Igor Dodon.

Într-o postare pe Facebook, Igor Dodon a scris că Vladimir Voronin este „o personalitate remarcabilă a ţării noastre, cel mai eficient şef de stat, cel mai autentic reformator al vieţii sociale, politicianul cu o largă viziune patriotică şi cu un caracter de oţel”.

„Ne cunoaştem personal, am trecut prin diferite vremuri şi situaţii, şi cu bune, şi cu rele, dar de fiecare dată, cu fiecare an, respectul meu pentru dumnealui doar a sporit. Şi eram sigur că odată şi odată soarta ne va apropia din nou. Şi sunt mândru că la această aniversare jubiliară a dumnealui, cea de 80 de ani, îi pot strânge călduros mâna, îi pot transmite cele mai sincere felicitări şi putem privi ambii în aceeaşi direcţie, cu noi planuri şi noi perspective pentru Moldova”, a scris Dodon.

Dodon susţine că, acum 20 de ani, în 2001, Vladimir Voronin a preluat guvernarea ţării, care se afla în condiţii foarte şi foarte grele, şi a reuşit, în opt ani de conducere, să realizeze cele mai vaste şi calitative schimbări din istoria politică recentă a Republicii Moldova. 

„A fost eradicată criminalitatea, întărită statalitatea, dezvoltată economia, susţinută agricultura, au fost reparate drumurile, gazificate satele şi păstrate raioanele. În acei ani a sporit mult vocea, puterea şi prestigiul ţării în relaţiile cu partenerii externi. Azi, privind în retrospectivă, tot mai mulţi oameni, inclusiv experţii sociologi, recunosc deschis că perioada anilor 2001-2009 a fost cea mai strălucită perioadă din punct de vedere economic şi social”, a afirmat Dodon.

În felicitarea sa, Mircea Snegur i-a transmis lui Vladimir Voronin că în această răscruce a vieţii se poate considera „om îndeplinit din toate punctele de vedere”. 

„În istorie veţi rămâne ca un politician iscusit, sâguincios şi aceste calificative sunt îndreptăţite de faptele şi succesele obţinute în toate posturile încredinţate”, a spus Snegur.

Petru Lucinschi i-a dorit lui Vladimir Voronin linişte sufletească şi sănătate. Totodată, Lucinschi i-a sugerat lui Voronin să se retraggă din politică şi să vină „în clubul foştilor preşedinţi”.

Vladimir Voronin s-a născut la 25 mai 1941 în satul Corjova, Dubăsari. În anul 1961 a absolvit Tehnicumul Cooperatist din Chişinău, în anul 1971 – Institutul Unional pentru Industria Alimentară, în anul 1983 – Academia de Ştiinţe Sociale de pe lîngă CC al PCUS, iar în anul 1991 – Academia Ministerului Afacerilor Interne al URSS. De specialitate este inginer-economist, politolog şi jurist. Are gradul militar de general-maior. Activitatea de muncă şi-a început-o în anul 1961 în calitate de şef al brutăriei din satul Criuleni. Din 1966 pînă în 1971 a deţinut funcţia de director al Fabricii de Pîine din Dubăsari. 

În următorii zece ani a activat în organele administrative de stat: comitetele executive raionale Dubăsari şi Ungheni, Comitetul Executiv Orăşenesc Ungheni. Din anul 1983 pînă în anul 1985 ocupă funcţiile de inspector, şef adjunct al Secţiei organizare a CC al PCM. În anul 1985 este numit în funcţie de şef de secţie în Consiliul de Miniştri al RSSM. Din 1985 şi pînă în 1989 a lucrat în calitate de prim-secretar al Comitetului Orăşenesc Bender al PCM. În anii 1989 şi 1990 a ocupat funcţia de ministru al afacerilor interne al RSSM. 

În 1993 – copreşedinte al Comitetului organizatoric al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. În anul 1994 este ales prim-secretar al CC al PCRM. În 1996 a candidat la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova. 

A fost deputat al Sovietului Suprem al RSSM de legislaturile a X-a şi a XI-a. Deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislaturile XIV-a – XVIII-a. 

În perioada 4 aprilie 2001 – 11 septembrie 2009 deţine funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova. 

Este cavaler al unor distincţii de prestigiu: Ordinul „Sfîntul întocmai cu Apostolii Marele Cneaz Vladimir”, Ordinul „Sfîntul Dreptcredincios Cneazul Dimitrii Donskoi” de gradul I (2005, Biserica Ortodoxă Rusă), Ordinul „Cneazul Iaroslav Mudrîi” de gradul I (2005, Ucraina), Ordinul „Binecuviinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfînt” de gradul I (2005, Mitropolia Moldovei), Ordinul „Sfîntul Mormînt” (2009, Biserica Ortodoxă a Ierusalimului), precum şi al unor distincţii supreme ale Bulgariei, Croaţiei şi Greciei. Titular al premiului „Pentru activitate remarcabilă de consolidare a unităţii popoarelor ortodoxe” (2008, Fondul Internaţional al Unităţii Popoarelor Ortodoxe). Cetăţean de onoare al oraşului Milees (2005, Republica Elenă). 

Este căsătorit, are o fiică şi un fecior. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite