Vladimir Voronin: Nu participaţi la alegerile anticonstituţionale!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte al Republicii Moldova Vladimir Voronin îndeamnă alegătorii să nu participe la alegerile prezidenţiale din 1 noiembrie, numindu-le anticonstituţionale. Acest fapt ar surveni după trecerea, în anul 2016, la forma de alegere directă, de către întregul popor, a preşedintelui ţării, care, în opinia fostului şef de stat, este anticonstituţională.

 „Şi dacă-i aşa, sunt neconstituţionale şi alegerile prezidenţiale, şi preşedintele ales. La fel şi ulterioara lui activitate în respectiva calitate”, menţionează liderul Partidului Comuniştilor într-o adresare către alegători, citată de IPN.

„La 4 martie, 2016, patru judecători ai Curţii Constituţionale au săvârşit un act de violenţă asupra legii fundamentale. Ei au decis să se revină la alegerea directă, de către întregul popor, a preşedintelui ţării. Ei au anulat ca neconstituţională hotărârea din anul 2000 a Parlamentului privind trecerea la forma parlamentară de conducere şi de alegere a şefului statului de către Parlament. Atrageţi atenţie următorului fapt! Asta s-a întâmplat peste 16 ani, pe parcursul cărora nimeni n-a pus la îndoială reforma constituţională din anul 2000, pentru care şi-au dat voturile 98 din cei 101 deputaţi ai Parlamentului”, notează fostul preşedinte.

Potrivit lui Vladimir Voronin, fostul lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc şi „gruparea lui avea atunci nevoie s-i alunge din stradă pe protestatari şi să obţină alegerea unui preşedinte de buzunar. Şi Curtea Constituţională a executat ordinul „stăpânului” ascuns al Moldovei”.

Vladimir Voronin a mai spus că cei patru judecători constituţionali nu pot anula reforma constituţională din anul 2000. Modificările Constituţiei pot fi operate pe două căi. Prima – prin votare în Parlament. A doua – prin referendum naţional.

„Anume în baza acestui fapt, cu patru ani în urmă, noi, comuniştii, am îndemnat cetăţenii să boicoteze alegerile prezidenţiale. Şi anume în baza acestui fapt îndemnăm şi acum cetăţenii să boicoteze alegerile din 1 noiembrie. De ce procedăm în acest mod? Pentru a readuce Moldova în câmpul constituţional. În afara acestuia, ţara noastră nu se poate dezvolta cu succes în nici într-un domeniu”, susţine fostul şef de stat.

Vladimir Voronin spune că nu contează care dintre candidaţi pretinde astăzi la funcţia neconstituţională. „Participând la alegerile anticonstituţionale, ei sunt complici ai crimei săvârşite împotriva legii fundamentale, iar asta înseamnă – împotriva statului. În cazul dat, nu poate exista o alegere între răul mai mare şi răul mai mic”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite