Voronin explică de ce a refuzat în 2003 federalizarea ţării: Transnistria era să-şi declare independenţa chiar în a doua zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Constantin Grigorita
FOTO Constantin Grigorita

Deşi este acuzat adesea de către Igor Dodon că în 2003 nu ar fi trebuit să respingă „planul Kozak”, document ce presupunea federalizarea ţării, fostul preşedinte al Republicii Moldova Vladimir Voronin susţine că nici acum nu l-ar fi semnat.

Vladimir Voronin a dat de înţeles că documentul respectiv era scris sub forma ce-i permiteau Transnistriei să-şi declare independenţa.

„Ştiţi ce avea să se întâmple? Avea să semnez şi a doua zi Igor Smirnov avea să declare independenţa Transnistriei. Cum spun preoţii - Amin. Eu singur însumi avea să transmit Transnistria să se ducă ca stat independent”, a explicat Vladimir Voronin luni, 12 februarie, la emisiunea „Adevărul Live”.

Voronin a negat că Moscova ar fi cea care a formulat textul „planului Kozak” în aşa fel încât acest fapt să dezavantajeze Chişinăul, precizând că documentul a fost scris la Chişinău.

„Aici putem merge şi mai departe, după aceasta (după semnare) cine avea să ceară această autonomie? Găgăuzia”, a menţionat fostul preşedinte.

Liderul comuniştilor de la Chişinău a infirmat declaraţiile lui Igor Dodon că ar fi respins „planul Kozak” după o întrevedere cu ambasadorul american.

„Nu m-a vizitat nimeni şi nu m-a influenţat nimeni”, a spus Voronin.

Amintim că Planul Kozak a fost propus conducerii de la Chişinău în anul 2003 ca un document ce trebuia să ducă la soluţionarea definitivă a conflictului de pe Nistru şi să transforme Moldova într-o federaţie, iar regiunea transnistreană să aibă drepturi egale în cadrul noii structuri de stat.

Drept urmare, trebuia să fie constituit unui stat moldovenesc federal asimetric cu un Parlament bicameral.

Legile trebuiau consimţite de Senat, care era format din 13 reprezentanţi ai Chişinăului, 9 ai Transnistriei şi 4 din Găgăuzia. 

Preşedintele Republicii Moldova de atunci, Vladimir Voronin, a respins planul Kozak pe ultima sută de metri, iar liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a fost întors din drum spre Chişinău, unde cei doi şefi de state trebuiau să semneze planul Kozak.

Amintim că Igor Dodon a declarat într-un interviu recent că problema transnistreană a apărut din cauza declaraţiilor antiruse şi naţionaliste de la Chişinău, la începutul anilor '90. Şeful statului susţine că a existat o oportunitate de a soluţiona conflictul din stânga Nistrului în anul 2003, atunci când Moscova a propus să fie semnat „planul Kozak”, cel care, potrivit preşedintelui, ar fi păstrat integritatea ţării şi ar fi pus capăt „pericolului românesc”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite