Politică

articolul anterior articolul urmator

Voronin: Procurorii care nu au făcut cercetările necesare pe cazul „furtului miliardului” trebuie traşi la răspundere

0
21 Sep 2019 10:43:16
Autor: Iurii Botnarenco

Procurorii care nu au făcut cercetările necesare pe cazul „furtului miliardului” trebuie să fie eliberaţi din funcţii şi traşi la răspundere. De această părere este preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin. În opinia lui, nu doar cei care au furat nemijlocit banii, dar şi procurorii care nu şi-au făcut treaba trebuie să răspundă în faţa legii, transmite IPN.

„Dacă direct n-a pus mâna pe bani, dar n-a făcut ceea ce trebuie conform misiunii lui, clar lucru că trebuie să-şi facă griji, oricine care a fost în timpul acesta la conducere la Procuratură, în organele respective. Toate accentele nu trebuie puse doar pe Procuratură, sunt mai multe instituţii ale statului care se numesc organe de securitate a statului şi trebuiau să aibă grijă de ce se întâmplă în ţară”, a declarat Vladimir Voronin la emisiunea „Punctul pe azi” de la postul de televiziune TVR Moldova.

Vladimir Voronin susţine că vrea să creadă că lucrurile o iau în direcţia care trebuie, referindu-se la ultimele activităţi ale comisiilor parlamentare, dar şi ale procurorilor în ceea ce priveşte frauda bancară. 

Totodată, liderul comuniştilor consideră că un politician care nu ar avea nimic de ascuns nu ar trebui să fugă din ţară pentru că activitatea politicianului nu se încheie în momentul în care a ajuns în opoziţie sau i-a expirat mandatul.

Alexandru Slusari, preşedintele Comisiei de anchetă pentru investigarea fraudei bancare, a anunţat că în raportul Kroll, numele lui Vlad Plahotniuc figurează ca principalul beneficiar al furtului miliardului. Un alt beneficiar menţionat de parlamentar este fostul premier Vlad Filat şi persoane din anturajul acestuia, care apar în raportul Kroll cu sumele şi tranzacţiile efectuate cu banii proveniţi din frauda bancară. De asemenea, în raportul Kroll mai apar Ilan Şor, Marina Tauber, Reghina Apostolova, Iurie Fotescu, Petru Lucinschi, Gabriel Stati şi Olga Bondarciuc, notară care a prestat servicii pentru ex-liderul PDM Vlad Plahotniuc.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii