Social

articolul anterior articolul urmator

10.000 de familii din R. Moldova, care găzduiesc refugiaţi, vor primi indemnizaţii din fonduri externe

0
11 May 2022 09:57:15
Autor: Iurii Botnarenco

Numărul refugiaţilor ucraineni care se află acum pe teritoriul Republicii Moldova este de 86 de mii. O spune ministrul muncii şi protecţiei sociale, Marcel Spatari. Potrivit ministrului, cea mai mare parte dintre cei care au fugit din calea războiului şi-au găsit liniştea în familii-gazdă, notează IPN.

Doar 5 mii de refugiaţi se află în centrele de plasament din Republica Moldova. Marcel Spatari dă asigurări că familiile care şi-a deschis casele pentru refugiaţii ucraineni vor beneficia de ajutor în valoare de 3.500 de lei. Ministrul muncii şi protecţiei dociale spune că de la începutul procesului de depunere a dosarelor, peste 10 mii de familii care găzduiesc refugiaţi s-au înregistrat pentru a beneficia de ajutor. Marcel Spatari dă asigurări că sprijinul financiar de 3.500 de lei oferit familiilor-gazdă nu este alocat din bugetul de stat, ci din donaţiile comunităţii internaţionale. „Aproximativ 10 mii de familii au apelat pentru acest ajutor. Procesul încă nu s-a terminat. Procesul de solicitare s-a încheiat, dar procesul de distribuţie a acestor indemnizaţii este în desfăşurare. Indemnizaţiile de care beneficiază şi refugiaţii şi familiile gazdă sunt din fonduri externe, nu sunt bani din bugetul de stat, nu sunt din taxele cetăţenilor noştri, este sprijin internaţional”, a spus Marcel Spatari la postul public de televiziune. Potrivit ministrului, o parte dintre refugiaţii care au ales la începutul războiului Republica Moldova, fie s-au îndreptat spre alte state europene, fie s-au întors în Ucraina. Marcel Spatari spune că afluxul de refugiaţi din prima etapă a războiului s-a temperat, totuşi pe teritoriul Republicii Moldova rămân mii de copii ucraineni care necesită să fie înscrişi la şcoală sau grădiniţă. „90 de centre de plasament pentru refugiaţi mai sunt active, dintre acestea 20 de centre ar putea fi închise pentru că nu mai au mulţi refugiaţi. În total, sunt plasaţi 5 mii de refugiaţi. Cei mai mulţi dintre refugiaţi sunt în comunitate, nu sunt în centre de plasament. Acum sunt 86 de mii de refugiaţi pe teritoriul Republicii Moldova. Cu cât trece mai mult timp, cu atât sunt mai mari şansele ca aceşti refugiaţi să rămână la noi şi să se integreze în societate. Aproape jumătate din refugiaţi sunt copii, sunt multe mame cu copii. Aceşti copii au nevoie de acces la educaţie, de grădiniţă, şcoală. Cei mai mari învaţă online. La Moldexpo a fost amenajat spaţiu pentru ca să poată avea loc lecţiile online în limba ucraineană. Alţi peste 2000 de copii au fost înscrişi în instituţiile noastre de învăţământ”, a mai spus ministrul muncii şi protecţiei sociale. Potrivit lui Marcel Spatari, de la începutul crizei refugiaţilor, au fost recepţionate 499 loturi de ajutoare umanitare, dintre care cele mai multe în adresa organizaţiilor neguvernamentale – 244 loturi, comunităţilor religioase – 103 loturi, autorităţilor publice locale – 46 loturi.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările