În ajun de Paşte, „Adevărul“ a adus mici bucurii oamenilor mari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eseista şi traducătoarea Argentina Cupcea-Josu, bucuroasă de darurile primite
Eseista şi traducătoarea Argentina Cupcea-Josu, bucuroasă de darurile primite

„Adevărul“ Moldova a adus un strop de lumină în casele a zece personalităţi ale culturii noastre, veterani ai scenei şi ai peniţei. Pe lângă un pachet cu bunătăţi pentru masa de sărbătoare, le-am oferit şi „hrană pentru suflet“: cărţi şi abonamente la ziarul nostru.

Senini şi deschişi ca nişte copii, cei zece actori şi scriitori în etate ne-au lăsat să le păşim pragul pentru a le aduce în dar, în ajun de sărbători, gânduri bune şi câte un pachet cu produse alimentare, cărţi, ziare şi abonamente. I-am găsit aplecaţi asupra cărţilor sau muncind cu aceeaşi energie nesăbuită la rolurile din teatru. Tocmai datorită trudei zilnice mai uită de grijile şi durerile care-i macină.

„Ştiu că după două atacuri cerebrale nu mă mai fac bine, dar încerc să rezist. Dacă nu lucrez, mă gândesc la moarte“, ne-a mărturisit criticul literar Eliza Botezatu (75 de ani), care scrie acum o monografie despre Dumitru Matcovschi. Se mişcă şi vorbeşte cu greu, dar poate conta pe sprijinul familiei.

image

FOTO: Eliza Botezatu a devenit unul dintre criticii noştri

Titlul din vis

Pe Argentina Cupcea-Josu (82 de ani) o susţine fiul. „Nicuşor mă ajută în toate, chiar şi la menaj. Deunăzi m-a rugat să-l învăţ cum se coc cozonacii“, s-a lăudat eseista, care traduce o lucrare din limba rusă, chiar dacă memoria îi mai joacă feste.  

Înconjurată de copii şi nepoţi este şi prozatoarea Raisa-Lungu Ploaie (84 de ani). A pornit un roman cu elemente fantastice, psihologice şi biografice. „Am visat într-o noapte că mergeam pe un deal şi cântam: «Panta luminii, panta vieţii». Când m-am trezit, mi-am zis: «Uite, mi-a trimis Dumnezeu un titlu!»“, ne-a povestit scriitoarea. 

raisa lungu-ploaie

FOTO: Prozatoarea Raisa Lungu-Ploaie, senină ca o zi însorită

„Singurătatea e o boală“

În schimb, poetul şi traducătorul Igor Creţu (91 de ani) este „singur ca o insulă“ de când şi-a pierdut soţia. „Mi-am dat seama că singurătatea e o boală. Când rămâi singur, toate bolile se acutizează, depresia este groaznică. Dar îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu mi-a atins etajul de sus şi am rămas la fel de lucid ca în tinereţe. Am foarte multe proiecte, dar nu mai reuşesc să le realizez“, ne-a spus cu tăria omului pregătit de ceasul morţii.

igor cretu

FOTO: De când şi-a recăpătat vederea, traducătorul Igor Creţu le cere nepoatelor să-i aducă doar „Adevărul“

De două ori pe săptămână, îl vizitează nepoatele de pe linia soţiei şi-i aduc de mâncare. Pentru telefon plăteşte doar trei lei pe lună, pentru că nu vorbeşte cu nimeni: „Toţi prietenii mei s-au dus. Aureliu Busuioc, Glebus Sainciuc, Emil Loteanu... Am impresia că doar eu am rămas din generaţia asta“.

Stă la pat şi poetul Petru Cărare (78 de ani), după ce acum câţiva ani a căzut pe scările unei edituri şi şi-a fracturat un picior. Are pe noptieră câteva exemplare rare din culegerea „Săgeţile“, care a fost interzisă în perioada comunistă. În stilu-i umoristic inconfundabil, spune pătărănii cu scriitori şi recită din memorie: „O, câţi poeţi, la vârsta mea,/Erau de-acuma clasici, da! /Şi câţi mureau, de multe ori, /La vârsta mea, nemuritori. /Iar eu, ajuns la vârsta lor, /Nici clasic nu-s, dar nici nu mor...“.

petru carare

FOTO: Umoristul Petru Cărare ne-a lăsat un autograf pe culegerea sa de versuri „Carul cu proşti“

Când i-am desfăcut darurile pe masa din bucătărie, Ninei Doni i-au dat lacrimile. „Mare ruşine pentru ţara asta, dacă am ajuns să ne ajute alţii...“, a murmurat actriţa. Peste o săptămâna va împlini 77 de ani, dar merge aproape zi de zi la Teatrul „Luceafărul“, unde este şefă de trupă. „Munca te disciplinează. Cât de rău nu ţi-ar fi, te ridici şi te duci la serviciu. Dacă stai acasă, te ramoleşti“, ne-a explicat artista.

nina doni

FOTO: Actriţa Nina Doni a fost impresionată până la lacrimi de gestul nostru

Fericită-n rol de babă

Mereu tânără, efervescentă şi luminoasă este şi colega sa de scenă, Paulina Zavtoni (71 de ani). Are casa plină de flori după premiera spectacolului „Testamentul“ de Gheorghe Urschi, reluat după 20 de ani. Este singura actriţă din garda veche rămasă în distribuţie. „În 1992, când Ghiţă mi-a dat rolul ăsta de babă, m-am supărat. Acum zic bogdaproste, că ceilalţi au rămas fără roluri“, glumeşte ea.

paulina zavtoni

FOTO: Actriţa Paulina Zavtoni ne-a răspuns cu un dar: o carte biografică

Neobosit şi pus pe ghiduşii, actorul Mihai Curagău (69 de ani) joacă în câteva spectacole la „Satiricus“, iar Dina Cocea (68 de ani) de la Teatrul Naţional lucrează la un nou spectacol – „Nunta de aur“ de Vladimir Beşleagă. Un cadou a ajuns şi în cabina colegei sale de trupă, Veronica Chircă-Baracci.

Cu toţii ne-au mulţumit dorindu-ne sărbători fericite, sănătăte („că-i mai bună decât toate“) şi să ne bucurăm de fiecare zi pe care o trăim.   

mihai curagau

FOTO: Actorul Mihai Curagău, mereu cu zâmbetul pe buze

Ce conţine un pachet

Fiecare din cei zece a primit câte un set de cărţi, un abonament la ziarul „Adevărul“ Moldova până la sfârşitul anului şi produse alimentare: pască, vin, ciocolate, ceai, salam, caşcaval, ouă, ulei, zahăr, orez, hrişcă şi paste. Campania a fost susţinută de un sponsor generos.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite