Şi dacă Ungaria primea Transilvania cadou de la Stalin?

Există o întreagă şcoală istorică în care este deplânsă rămânerea Transilvaniei în componenţa României după cel de-Al Doilea Război Mondial. Afirmaţia cheie seamănă cu aceea referitoare la evenimentele de după Primul Război Mondial: România a primit Transilvania cadou de la Marile Puteri, un cadou nemeritat, o nedreptate făcută maghiarilor de pretutindeni.

Istoricii care au studiat documentele din arhivele de la Moscova şi Londra ştiu prea bine că problema graniţelor din sud-estul Europei a beneficiat de o mare atenţie din partea multor experţi. Stalin nu a făcut niciun cadou nimănui, fiecare decizie a fost atent cântărită. Sub semnul întrebării „şi dacă totuşi...?” îmi permit un mic scenariu istorie contrafactuală.

Să presupunem că Stalin ar fi făcut Transilvania cadou Ungariei. Probabil mulţi români s-ar fi refugiat de frica autorităţilor maghiare şi mai mulţi ar fi fost expulzaţi de guvernul de la Budapesta aşa cum au fost expulzaţi sute de mii de etnici germani după încheierea războiului. Cel mai probabil ar fi urmat aplicarea unor politici de deznaţionalizare şi asimilare etnică – poate nu la intensitatea celor din secolul al XIX-lea, însă astfel de politici ar fi fost prezente.

La un nivel mai mare, Transilvania nu ar fi putut fi făcută cadou Ungariei fără dezmembrarea întregii Românii. Forţa Vechiului Regat a fost dovedită în secolul al XIX-lea, secolul naţiunilor încheiat cu România Mare. Strategii lui Stalin ar fi trebuit să propună un plan complet: refacerea Moldovei medievale de la Carpaţi la Nistru ca stat parte a Uniunii Sovietice şi inventarea unei Valahii lipsită de Dobrogea. Oricât de aberant ar părea un astfel de plan, cred că ar fi putut fi dus la îndeplinire de cei peste un milion de soldaţi ai Armatei Roşii staţionaţi la un moment dat în România.

Însă o astfel de evoluţie ar fi pus în mişcare forţe mult mai mari decât diviziile sovietice. Probabil că Biserica Greco-Catolică ar fi supravieţuit în Transilvania şi şi-ar fi continuat misiunea tradiţională de apărare şi promovare a identităţii româneşti. Proiectul limbii şi identităţi moldoveneşti de la Carpaţi la Nistru ar fi fost mult mai greu de pus în mişcare. Evoluţiile occidentale către drepturile omului ar fi fost aceleaşi, iar imperiul sovietic ar fi suferit aceeaşi soartă, poate chiar mai devreme. Naţionalismul românesc ar fi căpătat o altă dimensiune internaţională în baza injustiţiei evidente. Rezultatul până la urmă ar fi fost tot reunificarea românilor după dispariţia imperiului sovietic.

Lecţia acestui scenariu este simplă: nu ar trebui să ne temem că România ar putea să dispară.