A fost reluat dialogul cu Rusia în domeniul migraţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
targ de job la Valahia

După o pauză de şase ani, Guvernul Republicii Moldova a relansat negocierile cu Federaţia Rusă privind semnarea unui acord în domeniul migraţiei forţei de muncă. O delegaţie compusă din reprezentanţi ai structurilor statului au participat la o rundă de consultări la Moscova în acest sens, în perioada 2-3 noiembrie, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, proiectul acordului prevede reglementarea migraţiei forţei de muncă şi protecţia cetăţenilor Republicii Moldova care activeaza pe teritoriul Federaţiei Ruse, precum şi prevenirea migraţiei ilegale.

În cadrul discuţiilor, părţile au agreat conceptul proiectului, însă au reiterat necesitatea ajustării prevederilor la modificările operate în legislaţiile naţionale şi cadrul instituţional în domeniul migraţiei de muncă ale ambelor state, care urmează a fi discutate la următoarea rundă de negocieri.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite