Social

articolul anterior articolul urmator

A murit minora găsită inconştientă în Parcul Valea Trandafirilor din Chişinău

0
16 Jun 2021 15:00:59
Autor: Iurii Botnarenco
FOTO simbol
FOTO simbol

Minora depistată, pe 14 iunie, în stare inconştientă lângă o clădire în paragină din Parcul Valea Trandafirilor s-a stins la spital. Contactat de IPN, purtătorul de cuvânt al Institutului Mamei şi Copilului, Maxim Cazacu, a declarat că fata a decedat în această dimineaţă, 16 iunie. Adolescenta nu şi-a revenit din comă. Rudele au fost anunţate despre deces.

Ofiţerul de presă al Direcţiei de poliţie a capitalei, Svetlana Scripnic, a declarat pentru IPN că ancheta pe acest caz este în desfăşurare. Identitatea fetei a fost stabilită. Responsabila a menţionat că alte detalii deocamdată nu pot fi oferite.

Adolescenta de 13 ani a fost găsită în stare inconştientă lângă o construcţie în paragină în Parcul Valea Trandafirilor din sectorul Botanica al capitalei. Fata avea mai multe traumatisme, iar potrivit medicilor, leziunile suferite sunt specifice căderii de la înălţime. Deocamdată, pe acest caz nu este nimeni reţinut. Se fac investigaţii.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările