Alegerea lui Manuc

Puţini oameni care trec pe lângă clădirea Hanului lui Manuc din Bucureşti mai ştiu care a fost rolul jucat de negustorul al cărui nume îl poartă edificiul în răpirea Basarabiei, la 1812.

În acel an se împlineau 6 ani de când Rusia ocupase Muntenia şi Moldova. Care nu erau – cum pretinde şi azi propaganda rusească – părţi componente ale Imperiului Otoman, ci state tributare. Poarta, în pofida dificultăţilor cu care se confrunta în Balcani, a făcut eforturi reale de a-şi îndeplini obligaţiile de stat protector al Principatelor Române.

Mai întâi, a anihilat tentativele ruseşti de pătrundere în Balcani, peste Dunăre, apoi a derulat negocieri insistente (cu participarea indirectă a marilor puteri europene), pentru a forţa Rusia să se retragă din Moldova şi Muntenia. Contrar tezelor ruseşti, nimeni în Principate nu aşteptase Rusia ca pe o putere eliberatoare: elita politică românească, la 1806, s-a refugiat din calea ocupantului, peste Dunăre, la Silistra, Rusciuk şi Constantinopol, în Transilvania sau peste Olt.

În 1812, negocierile de la Bucureşti ajunseseră, pe fondul avansului către Est al lui Napoleon şi al opoziţiei acestuia faţă de absolutismul rus, pe punctul de a impune Rusiei completa eliberare a Munteniei şi Moldovei. Manuc-bey, negustor armean cu interese în Balcani şi mediator în cadrul acestor negocieri, era, în secret, agent rus (ca şi mulţi greci eterişti). Rusia insista să păstreze, măcar, partea de Molodova dintre Prut şi Nistru, iar eteriştii sperau să poată folosi acest teritoriu ca bază de manevră şi cap de pod pentru o viitoare ofensivă împotriva turcilor.

În acest context, a sosit ştirea că Napoleon a pătruns în Rusia. Ea i-a fost comunicată lui Manuc, care, în calitate de mediator şi de supus otoman, se presupunea că o va împărtăşi părţilor interesate. Ştirea ar fi produs, fără îndoială, o slăbire considerabilă a poziţiei ruseşti, care nu-şi mai permitea un conflict cu Imperiul Otoman. Dar Manuc a ales să ascundă informaţia care ar fi întărit poziţia otomană, iar turcii, ignorând slăbiciunea Rusiei, au cedat presiunilor şi au acceptat să dea ceea ce nu era al lor. Şi anume Basarabia.

Mi-am amintit de aceste împrejurări pentru că, din întâmplare, turul al II-lea al alegerilor locale din Basarabia are loc în ziua în care, cu 203 ani în urmă, la Bucureşti, avea loc răpirea Basarabiei. Sper doar că basarabenii nu vor face, singuri şi nesiliţi de nimeni, alegerea pe care, atunci, a făcut-o Manuc...