Angajaţii din sectorul public pot solicita de astăzi compensaţii pentru Prima Casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii din sectorul public pot solicita de astăzi, 22 iunie, compensaţii în cadrul Programului de stat „Prima Casă”. Regulamentul privind modul de acordare a compensaţiilor a fost publicat în Monitorul Oficial. Statul va compensa 50% din creditul ipotecar accesat pentru procurarea locuinţei, preţul căreia nu va depăşi 600 de mii de lei, transmite IPN.

Potrivit Regulamentului, de compensaţii pot beneficia angajaţii autorităţilor şi instituţiilor publice finanţate din bugetul public naţional, angajaţii instituţiilor medico-sanitare publice şi ai celor de învăţământ superior de stat cu autonomie financiară, care activează de cel puţin un an în sectorul public şi care nu au fost  sancţionaţi disciplinar la locul de muncă.

Suma compensaţiei va fi împărţită pentru 25 de ani şi va fi acordată lunar, până la finalizarea perioadei de rambursare a creditului ipotecar. În cazul achitării anticipate a creditului, oferirea compensaţiei va fi sistată din momentul plăţii de către beneficiar a ultimei rate.

Înregistrarea cererilor de acordare a compensaţiilor va fi făcută prin intermediul unui registru online, disponibil pe pagina web www.primacasa.gov.md, compartimentul Compensaţii Prima Casă.

Până în prezent, programul „Prima Casă”  a fost accesat de 146 de persoane, suma garanţiilor acordate depăşind 35 de milioane de lei. Prin programul „Prima Casă” pot fi procurate doar locuinţe date în exploatare şi înregistrate în Registrul bunurilor imobile.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite