Anul trecut a sporit numărul cazurilor de diabet zaharat în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În anul 2017, la evidenţă cu diabet zaharat au fost luate 104.749 persoane, faţă de 96.651 în 2016, dintre care 428 erau copii. Diabetul zaharat a curmat viaţa a 400 persoane în anul 2017, faţă de 410 în 2016. Datele sunt prezentate de către Agenţia Naţională de Sănătate Publică, în contextul Zilei Mondiale a Diabetului, marcată anual la 14 noiembrie, transmite IPN.

Potrivit ANSP, în prezent, o persoană din două care trăieşte cu diabet zaharat de tip doi, este nediagnosticată, iar diagnosticul precoce şi tratamentul sunt esenţiale pentru a preveni complicaţiile diabetului şi a obţine rezultate în menţinerea sănătăţii. Specialiştii atenţionează asupra faptului că în multe ţări, costul injectării de insulină şi monitorizarea zilnică în mono-terapie, pot consuma jumătate din venitul unei familii, astfel accesibilitatea la medicamentele pentru diabet devine problematică.

ANSP menţionează că dacă în anul 2015, la nivel mondial, au existat 415 milioane de adulţi cu diabet zaharat, sporind până la 425 de milioane în anul 2017 – către 2045 numărul celor afectaţi ar putea ajunge la circa 629 de milioane de oameni. 77% dintre adulţii cu diabet zaharat trăiesc în ţările cu un nivel slab şi mediu de dezvoltare, cei mai mulţi dintre ei cu vârste între 40 şi 59 ani. Din cauza diabetului, la fiecare 7 secunde moare un om. 21 de milioane de nou-născuţi sunt afectaţi la naştere de diabet zaharat, preexistent sau din timpul sarcinii.

Specialiştii susţin că sunt necesare acţiuni pentru creşterea gradului de conştientizare a impactului pe care îl are diabetul asupra familiei şi fortificarea reţelei de sprijin a celor afectaţi. La fel, se invocă necesitatea promovării rolului familiei în prevenirea şi educarea privind diabetul, deoarece omenirea se confruntă cu o epidemie de diabet zaharat fără precedent.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite