Chişinău: Peste 4 mii de copii sunt în situaţie de risc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol Shutterstock
FOTO simbol Shutterstock

4.379 de copii în situaţie de risc sunt la evidenţa Direcţiei generale pentru protecţia drepturilor copilului din municipiul Chişinău. 337 de copii au fost identificaţi prin fişa de sesizare a cazului suspect de violenţă, neglijare sau exploatare (întocmită la nivel intersectorial), iar ceilalţi sunt asistaţi prin serviciile de prevenire a separării copilului de familie, transmite IPN.

Pe lângă copiii în situaţie de risc, mai sunt şi 624 de copii separaţi de părinţi: 453 se află în serviciul tutelă şi curatelă, 124 sunt beneficiari ai centrelor de plasament, iar 47 sunt încadraţi în serviciul de plasament familial. Datele au fost prezentate la Forumul municipal al Partenerilor în domeniul protecţiei drepturilor copilului, la care autorităţile au prezentat Planul de acţiuni pentru 2022-2025 privind implementarea Strategiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului.

Municipalitatea alocă anual peste 800 de milioane de lei pentru domeniul social, inclusiv pentru protecţia drepturilor copilului, dar aceşti bani  nu sunt suficienţi. Sergiu Oceretnîi, şeful Direcţiei generale pentru protecţia drepturilor copilului, a menţionat că documentul prezentat urmăreşte să prevină şi să combată violenţa, exploatarea şi traficul de copii în toate mediile, să combată excluziunea socială a grupurilor vulnerabile şi să asigure dreptul la familie pentru fiecare copil.

Pentru implementarea Planului de acţiuni e nevoie de peste 100 de milioane de lei. „Aceste cheltuieli urmează a fi finanţate în felul următor: 10 milioane 779 de mii lei – din bugetul municipal, 63 de milioane 120 de mii de lei – din bugetul de stat, 137 de mii de lei – din alte surse, adică parteneri care au dat curs invitaţiei noastre. Surse neacoperite avem 35 de milioane 772 de mii de lei. Invităm toţi partenerii activi ca să ne sprijine în valorificarea acestor obiective de realizare a Planului de acţiuni”, a chemat funcţionarul.

Încurajând apelul autorităţilor, Ludmila Armaşu-Canţâr, prorector al Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chişinău, a subliniat că „în educaţie nu sunt cheltuieli, sunt investiţii”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite