Chişinăul la senectute are de înfruntat nişte brute

Tradiţional, pe 14 octombrie se sărbătoreşte Ziua sau Hramul Chişinăului, cu toate că niciuna dintre formulări nu este corectă, întrucât prima atestare a localităţii datează din 17 iulie 1436, iar câte un hram are fiecare biserică din oraş. Dar fiindcă Sfânta Parascheva, ocrotitoarea Moldovei medievale este şi patroana urbei, chişinăuienii sunt invitaţi la praznic, conform calendarului iulian, în mijlocul toamnei.

În acest an, însă, sărbătoarea este umbrită nu de norii care într-un mod miraculos s-au făcut nevăzuţi, nu de frigul din calorifere sau de golul din frigidere, ci de unii desculţi şi alţii mancurţi stabiliţi cu traiul în cele două orăşele de corturi. Majoritatea protestatarilor din centrul Chişinăului sunt, de fapt, oaspeţi ai capitalei, cărora de multe lucruri nu le pasă, fiindcă nu sunt la ei acasă. Bunăoară, luni dimineaţa a fost blocată artera principală a oraşului de către un venetic, care nu a făcut până acum nimic pentru locuitorii Bălţiului, în calitate de primar. Că dânsul n-are mustrări de conştiinţă sau măcar bun simţ, nu reprezintă o noutate. Dar cum rămâne cu susţinătorii săi? Oare nu-şi dau seama că se dedau unor jocuri politice murdare, că o asemenea acţiune nu se justifică şi sunt pasibili de sancţiune (conform art. 225 din Codul Contravenţional sau a art. 271 din Codul Penal)? Chiar se merită să faci câţiva ani de puşcărie pentru o modestă simbrie?

Despre episodul grotesc al vărsării câtorva tone de mase fecale în faţa sediului PLDM ţi-e şi scârbă să scrii. Pentru că ne-am umplut de rahat şi la propriu, şi la figurat ni s-a dus faima până peste ocean. Şi puţini au remarcat faptul că dejecţiile provin, cel mai probabil, din groapa de acumulare a unei gospodării ţărăneşti, şi nu din sistemul de canalizare a oraşului. Iată încă o dovadă a comportamentului suburban al celor care au pus la cale isprava respectivă. Doar nişte inculţi pot proceda astfel, fiindu-le indiferent că a fost îmbibat asfaltul de pe trotuar şi carosabil, că în preajmă se află o şcoală şi pe acolo circulă copii şi că un asemenea gest nu poate fi calificat ca formă de protest.

La venerabila vârstă de 579 de ani, Chişinăul încă mai rezistă. Deşi dinţii cariaţi (adică străzile) îi sunt periodic plombaţi, plămânii sănătoşi de altădată (adică spaţiile verzi) îi sunt tot mai intoxicaţi (de construcţii ilegale), straiele (adică clădirile) i s-au cam învechit, iar de curând nişte nepoţi tâmpiţi i-au venit în nepoftită musaferie, încearcă bietul să supravieţuiască şi poate chiar să se (re)căsătorească cu bătrâna Europă. Dar până atunci mai are de înfruntat nişte brute, care nicidecum n-au venit să-l ajute, ci să-l jecmănească şi să-l umilească...

În definitiv, avem oraşul pe care-l merităm. Dacă nu ne convine, suntem liberi să plecăm. Sunt atâtea localităţi în Republica Moldova, dar mai ales peste hotare, care abia aşteaptă să prindă viaţă. Nu trebuie să cerem ceva de la el, ci doar de la noi înşine. Dacă ne dorim un Chişinău salubru, atunci trebuie să păstrăm curăţenia. Dacă vrem să avem bănci în parcuri şi coşuri de gunoi, atunci nu trebuie să le deteriorăm pe cele existente şi să insistăm ca altele noi să fie instalate etc.

Mi-aş dori ca despre Chişinău să nu se scrie emfatic sau patetic. Să se recunoască faptul că avem puţine parcări pentru atât de multe maşini; că sunt suficienţi copii, nu şi grădiniţe; că avem o stradă, dar nu şi o cultură pietonală; că mai întâi ne trebuie suporteri şi sportivi, apoi stadion republican; că ar fi bine să renovăm circul, ca să nu mai trimitem clovnii în Parlament etc.

Până una-alta, la mulţi ani Chişinău!