Cinci cetăţeni moldoveni, răniţi într-un accident rutier în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
x

Cinci cetăţeni ai Republicii Moldova au fost răniţi într-un accident rutier produs în judeţul Suceava, România, în dimineaţa zilei de 1 septembrie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Persoanele se aflau într-un microbuz care se deplasa spre Republica Moldova, transmite IPN.

Potrivit MAEIE, accidentul s-a produs în localitatea Poiana Stampei, iar din informaţiile comunicate de autorităţile locale, la bordul microbuzului se aflau cinci persoane – cetăţeni ai Republicii Moldova. Cu diferite politraumatisme, toţi au fost internaţi la Spitalul Judeţean Bistriţa, dintre care, două persoane se află în stare instabilă.

Reprezentanţii oficiului consular sunt în contact cu autorităţile locale pentru a obţine informaţii suplimentare. Cazul a fost referit spre monitorizare şi responsabililor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite