Comercianţii, obligaţi să gestioneze deşeurile provenite din activitatea desfăşurată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
deseuri

Consiliile locale vor putea să stabilească interdicţii şi cerinţe privind salubrizarea şi gestionarea deşeurilor de către unităţile de comerţ care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul autorităţii administraţiei publice locale. Prevederi în acest sens au fost votate în lectură finală în şedinţa de joi, 8 noiembrie, a Parlamentului, transmite IPN.

Iniţiativa prevede expres obligativitatea comercianţilor de a gestiona deşeurile provenite din activitatea de comerţ, în cazul stabilirii de către consiliul local a unor cerinţe în Regulamentul de desfăşurare a activităţilor de comerţ în localitatea respectivă. Totodată, comercianţii sunt obligaţi să asigure colectarea, depozitarea şi transportarea deşeurilor rezultate din activitatea de comerţ în conformitate cu legislaţia privind gestionarea deşeurilor.

Colectarea şi transportarea deşeurilor se va efectua de către comerciant, în cazul în care acesta deţine autorizaţie privind gestionarea deşeurilor, sau de către persoanele juridice care deţin autorizaţie şi cu care comerciantul a încheiat contract.

Noile reglementări vor intra în vigoare după şase luni de la data publicării în Monitorul Oficial.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite