Creştinii ortodocşi sunt în Săptămâna Albă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creştinii ortodocşi sunt în săptămâna dinaintea Postului Paştilor, numită şi Săptămâna Albă. În această perioadă nu se mai consumă carne. Până pe 1 martie, duminica lăsatului sec de brânză, se permite consumul de produse lactate şi ouă.

Contactat de IPN, preotul Octavian Moşin, de la Biserica Întâmpinarea Domnului din cadrul Universităţii de Stat din Moldova, a spus că Săptămâna Albă este una în care creştinii se iartă cu toată lumea. Duminica care vine, 1 martie, este Duminica Iertării. „Odată fiind iertaţi cu inima, împăcaţi, cu conştiinţa curată, putem să păşim în această perioadă de nevoinţă”, a spus preotul.

Postul Paştelui, care în acest an începe din 2 martie, este cel mai mare şi cel mai aspru şi prevesteşte cel mai mare eveniment al creştinismului, Învierea lui Iisus Hristos. Prima săptămână din post este o săptămână a pocăinţei deosebite, ca şi ultima săptămână a Postului Mare. În Post sunt doar două zile de dezlegare la peşte, de Buna Vestire, pe 7 aprilie, şi de Florii, care va fi sărbătorit pe 11 aprilie.

https://www.ipn.md/ro/crestinii-ortodocsi-sunt-in-saptamana-alba-7967_1071740.html

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite