Darul de a dărui

În perioada sărbătorilor de iarnă, oferim cele mai multe daruri celor dragi

E foarte interesant fenomenul oferirii de daruri: unii o fac cu măiestrie, alţii – din datorie; cineva îşi umple vasul de altruism, dăruind, altcineva – se înciudă doar la gândul de a dărui; câţiva aleg cu meticulozitate cadoul, gândind luni în şir, iar alţii – o fac în fugă, a lehamite...

Trăim aceste ultime zile din an cam în goană, cum am trăit şi anul. Doar că pe lângă multe responsabilităţi şi sarcini, avem şi una mai plăcută: cadourile! Chiar dacă pentru unii dintre noi găsirea cadourilor potrivite pentru oamenii dragi este o corvoadă, o bătaie de cap, pentru majoritatea persoanelor este, totuşi, un ritual ce comportă emoţii pozitive. Am descris recent pe blogul meu profesional câteva mecanisme psihologice ale  procesului de „dăruire“ şi „primire“ a cadourilor, dar aici e despre altceva.

Schimbul de cadouri este o componentă importantă în perioada sărbătorilor, dar, poate nu ştiaţi, însă şi actul singular de dăruire comportă beneficii psihologice majore. Oferirea unui cadou este o modalitate sigură de a arăta interes, apreciere şi recunoştinţă, precum şi un instrument de fortificare a legăturilor cu ceilalţi. Dincolo de banii alocaţi pentru cadou şi de potrivirea acestuia cu persoana căreia i se adresează, există o ascensiune emoţională incontestabilă (deşi, poate fi şi insesizabilă) atunci când căutăm cadoul „perfect“.

Trăim cu toţii sentimente de satisfacţie enormă când vedem expresia de pe faţa cuiva căruia tocmai i-am oferit un cadou. Aceste sentimente, bineînţeles, variază în funcţie de relaţiile dintre dăruitor şi beneficiar: prietenie, iubire, rudenie, colegialitate.

Cunosc oameni care dăruiesc cu intenţia de a obţine ceva. Cunosc oameni care dăruiesc pentru a-şi reduce vina pentru ceva.

Cunosc mai mulţi oameni care consideră că este mult mai plăcut să oferi cadouri decât să le primeşti: preocuparea altruistă pentru alţii, pentru bunăstarea lor fizică şi psihologică şi sentimentele de generozitate pe care le trăieşte „dăruitorul“ în aceste clipe - recompensează totul (şi banii, şi timpul alocat) şi chiar mai mult – asigură nobleţe. Iar gândul acesta - despre mărinimia personală şi mândria pentru faptă - îmbunătăţesc starea psihologică de bine.

Nu toţi oamenii oferă cadouri doar pentru a primi unul înapoi (deşi, cam aşa e cutuma înrădăcinată). De multe ori însă ne gândim că, dacă facem o asemenea faptă bună, ceva bun ni se va întâmpla şi nouă. Aşteptarea reciprocităţii se referă în acest caz doar la „ceva bun“, nu neapărat la primirea unui cadou. Este valabil mai ales în cazul persoanelor care dăruiesc în mod anonim şi care, bineînţeles, nu aşteaptă nimic în schimb.

Dăruirea mai are şi hibe: sentimentele de nagativism şi subevaluare, dezamăgire şi frustrare, atunci când darul primit nu a fost pe măsura aşteptărilor. Şi aici, fiecare „nemulţumit/ă“ are specificul său. Fie semnificaţia darului nu este cea dorită, fie preţul cadoului nu a fost cel aşteptat, fie atmosfera şi discursul „dăruitorului“/ „dăruitoarei“ nu corespund rigorilor.

Pentru mulţi dintre noi, stresul asociat perioadei sărbătorilor, cu febra cumpărăturilor, ştirbeşte mult din plăcerea dăruirii. La fel de neplăcută e şi situaţia în care nu dispunem de bani suficienţi pentru a cumpăra şi dărui tot ceea ce am vrea. Şi pentru a menţine un model cvasi-obligatoriu: schimbul de daruri.

Ce va rămâne însă în inima omului după 15 ianuarie 2013?

Admir oamenii care-şi amintesc că există şi alte modalităţi de a recunoaşte valoarea celor din jur, fără a fi nevoie să cumpere ceva. Aprecierea şi simpatia pentru oamenii dragi o putem manifesta şi cu o oră de plimbare, o discuţie, o joacă cu bulgări de zăpadă, o ilustrată artizanală, o mămăliguţă, un vin fiert, savurat la gura sobei. Aşa, facem mai mult decât dăruim. Aşa, mai şi primim! Dar şi semănăm. Aşa, reuşim să împărtăşim sentimentele pe care le avem, chiar fără cuvinte, dar şi spiritul sărbătorilor care vin.

Exersez din plin acest dar. Chiar în această duminică am avut şansa. Şi am primit – multeeee!