Date actualizate. Doi copii şi trei adulţi, trataţi de COVID-19 în R. Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
covid

Doi copii diagnosticaţi mai devreme cu COVID-19 au fost externaţi, luni, din Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru Copii. Iar de la Spitalul de Boli Infecţioase „Toma Ciorbă” au fost externaţi încă trei adulţi. Astfel, numărul total al cazurilor recuperate a ajuns la 18. Informaţiile au fost prezentate, marţi dimineaţă, după şedinţa Punctului Naţional Focal, transmite IPN.

„Este o evoluţie şi considerăm că este şi un rezultat impunător, care îi revine în primul rând sistemului de sănătate”, a declarat ministra sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale, Viorica Dumbrăveanu.


La Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru Copii mai rămân internaţi 17 copii şi şase maturi. Starea lor este de gravitate medie şi satisfăcătoare. La Spitalul „Toma Ciorbă” sunt internaţi 126 de pacienţi, dintre care 31 sunt în stare gravă. Evoluţii grave înregistrează şi 12 pacienţi, dintre cei 13 cu COVID-19, internaţi la Spitalul Clinic Republican.

Pacienţi confirmaţi cu noul tip de coronavirus sunt şi la Maternitatea nr. 2, la Spitalul Ministerului Sănătăţii, atât la clinica nr. 1, cât şi la clinica nr. 2, precum şi la Spitalul din Bălţi, la Spitalul din Căuşeni, dar şi la cel din Cahul.

În scurt timp, urmează să fie aprobate prevederile legale cu privire la organizarea şi funcţionarea centrului de triere de la Moldexpo, a precizat Viorica Dumbrăveanu.

În Republica Moldova a fost declarată stare de urgenţă pentru 60 de zile, începând cu 17 martie. În total, până acum, sunt 298 de cazuri confirmate cu COVID-19. Doi oameni au murit.

https://www.ipn.md/ro/doi-copii-si-trei-adulti-tratati-de-covid-19-7967_1072569.html

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite