Despre zâmbete nezâmbitoare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Americanii zâmbesc mereu
Americanii zâmbesc mereu

Dacă am zâmbi cu aceeaşi frecvenţă şi uşurinţă cu care punem semnul :), ce-ar fi oare?  Despre americani se zice că sunt exagerat de zâmbitori, că supraestimează rolul zâmbetului în relaţiile umane, că zâmbesc prea mult: acasă, la serviciu, în magazin, pe stradă şi, în general, mereu când li se întâlnesc privirile.

Dentiştii câştigă bine, filmele abundă de aşa imagini, astfel încât s-a înrădăcinat chiar şi expresia „zâmbet american“ – cu toţi dinţii la vedere şi fără celebra talpă de gâscă în jurul ochilor, adică un zâmbet fals, în opinia multora.

Despre europenii europeni se zice sunt zâmbitori. Cunoaşteţi şi voi oameni călători care îşi împărtăşesc - cu precauţie sau cu frustrare – insight-urile pe care le au atunci când călătoresc şi, coagulate imediat la frontiere sau pe stradă, despre zgârcenia noastră în ceea ce priveşte zîmbetul.

Despre moldoveni se zice că sunt taciturni, neprietenoşi, complexaţi. Şi că nu prea zâmbesc. Mai toţi străinii care ne vizitează ţara remarcă oarecum nedumeriţi acest lucru. Lumea cu care interacţionează este, în general, foarte binevoitoare, mai spun ei, dar că cei din stradă, magazine, restaurante etc. sunt trişti, posaci şi ... nu zâmbesc.

Eu cred însă că moldovenii zâmbesc, într-adevăr, foarte puţin şi tocmai de-aia sunt consideraţi cum am zis mai devreme. Ştiu că nu aşa sunt moldovenii. Dar de ce nu zâmbesc, nu ştiu.

Ştiu însă că unii nu prea au motive să o facă. Aşa e realitatea: câştigul lunar abia de le ajunge pentru necesităţile curente (situaţie valabilă pentru un procent relativ mare al populaţiei), starea sănătăţii nu este nici ea la un nivel înalt, preocupările şi grijile pentru copii şi bătrâni sunt multe etc. Ştiu că unii nu au nici motive să nu zâmbească, dar tot nu prea o fac. Nu doresc? Nu ştiu cum? Nu ştiu pentru ce?

Teoritecienii din domeniu (vă imaginaţi, ce plăcere de ştiinţă!) deosebesc două categorii generice de zâmbet: zâmbet Duchenne şi non-Duchenne (Duchenne fiind neurologul francez care a studiat pentru prima oară aceste zâmbete). Cele 19 tipuri de zâmbete specifice sunt revendicate de aceste două categorii şi repartizate aproape egal între acestea.

Zâmbetul de tip Duchenne este onest şi „din toată inima“. Este zâmbetul care ne comportă o mare plăcere, şi atunci când zâmbim duchenne-şte, şi atunci cînd ni se zâmbeşte aşa, trăim o stare plăcută de bucurie şi satisfacţie. Întreaga faţă exprimă zâmbet, lucrează şi muşchii din jurul gurii, şi cei din jurul ochilor (chiar dacă preţul e mare – nişte riduri!). Zâmbetul non-Duchenne, numit uneori şi zâmbet de tip Botox sau Pan-Am (dupa numele companiei aeriene Pan American Airlines) este considerat fals, este zâmbetul la care recurgem, în virtutea educaţiei şi a propriilor convingeri, doar pentru a-i mulţumi pe alţii sau pentru a obţine ceea ce vrem de la aceştia. Buzele ni se întind într-un anume fel, ochii rămân goi, iar sufletul – şi mai gol: nu simţim nicio plăcere, iar la nivel intuitiv, înţelegem că nici celălalt nu simte mare lucru... Inerţia musculară cu pretenţie de zâmbet ne ajută însă să demascăm „zâmbăreţul“ sau „zâmbăreaţa“.

Există studii care demonstrează multiple beneficii ale zâmbetului autentic: logivitate, îmbunătăţirea stării de sănătate, relaţii sociale personale şi profesionale durabile, avansare în carieră, parentaj eficient etc. Ceea ce nu ştiu însă mulţi dintre zâmbăreţi este că graţie lor ajung să zâmbească şi alţii, mai scepticii. (La fel nici cum cei trişti nu-şi identifică partea de vină din indispoziţia celor din jurul lor.) Contagiunea emoţională este fenomenul, cu bunele şi relele sale.

Totodată, am citit şi studii care relevă faptul că atunci când oamenii învaţă să zâmbească din toată inima (antrenându-şi muşchii responsabili pentru zâmbetul autentic) şi în mod voluntar să recurgă la acesta cât mai des, atunci undele cerebrale – în analizele activităţii creierului – semnalează stări de plăcere şi satisfacţie. Mai simplu zis, atunci când ne forţăm să zâmbim - chiar dacă nu ne prea arde a zâmbet - şi antrenăm toţi muşchii faciali necesari unui zâmbet de tip Duchenne, atunci vom experimenta cu adevărat stări de mulţimire şi plăcere. E ca şi atunci când începi să respiri mai des şi mai superficial, să priveşti în jur cu rapiditate şi în scurt timp, ajungi să simţi o stare de frică şi anxietate. E ca şi atunci când adopţi o privire pierdută, îţi ţii buzele strînse şi ochii plecaţi şi, peste un timp, trăieşti o tristeţe cumplită. Noi alegem ce muşchi antrenăm, nu?

Teoreticienii zâmbetului (da, tot ăştia cu profesia lor veselă) se împart în două categorii atunci când e vorba de psihologia zâmbetului. Unii susţin că zâmbirea este un act individual şi zâmbetul este rezultatul unor sentimente de fericire, bucurie, plăcere etc., iar alţii cred că zâmbirea este un act social şi zâmbetul este modalitatea prin care comunicăm celor din jur că suntem fericiţi, mulţimiţi, bucuroşi etc. Sunt şi multe studii în favoare unei teorii sau alteia, dar nu mă prea interesează: am înţeles destul de târziu că zâmbetul nu este doar un simplu răspuns facial la glume sau anumiţi stimuli umoristici. Este, mai curând, un important barometru al interacţiunilor interpersonale şi un indice valoros al bunăstării psihologice a omului, al stării de fericire şi împlinire pe care o trăieşte.

Zâmbetul e cea mai disponibilă modalitate de a comunica cu ceilalţi, uşor de accesat când eşti în Japonia sau Norvegia, după un geam sau la ecranul unui laptop cu sunetul defect. Zâmbetul este cea mai simplă cale prin care putem trăi plenar mulţumirea, de sine şi de alţii şi chiar cea mai ieftină cale, nu ne costă decât un rid-două. Dar câte plăceri…mmmm. Nu mă credeţi? Ei bine, încercaţi să zâmbiţi continuu preţ de câteva ore. Sau, mai bine, trei zile. Dacă e greu aşa, atunci încercaţi să nu zâmbiţi defel – trei zile. 

Port o mare recunoştinţă în suflet pentru oamenii zâmbitori: e un dar pe care şi-l fac şi ni-l fac, cu genorozitate cvasi-inconştientă. Recunosc că deseori urmăresc oamenii care zâmbesc şi că ador oamenii care râd, zgomotos sau discret. Ştiu multe despre psihofiziologia zâmbetului. Dar nu ştiu cum să fac ca moldovenii mei să zâmbească mai des. Şi să trăiască -  colorat şi mult.


 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite