Dignitas: un must-have al sezonului (de vânătoare)

FOTO tribune.com.pk

Cuvântul "demnitate" nu are o definiţie precisă. Unii zic că e o atitudine, alţii - că ar fi un comportament, iar ceilalţi - o calitate. Mai are DEX-ul o explicaţie, care îmi displace cel mai mult după 23 decembrie - "post, funcţie, situaţie sau grad mare în stat". "Demnitarii" - brrrr...

Dezonorantă listă x, mi-ai sabotat demnitatea. Şi nişte speranţe.

Demnitate. Nu adaog „personală” pentru că mi se pare cam pleonastică expresia. Asta chiar şi  în cazul când  cineva ne-a făcut-o/ dăruit-o/luat-o/ nimicit-o... Când nici nu a fost vreodată atât de personală.

Ar trebui însă să adaog „umană” pentru că se întîmplă tot mai des de la o vreme, să o admir la alte specii.

Teoreticienii susţin că stima de sine este sentimentul de demnitate pe care îl avem despre noi înşine. Se poate lucra la formarea, creşterea  şi consolidarea stimei de sine. Cu demnitatea e mai complicat. Demnitate este ceva ce nu poţi obţine sau pierde printr-o forţă exterioară. E în miezul de neatins al fiinţei noastre. Sau nu e.
Demnitate are de a face cu fiinţa noastră, cu unicitatea fiinţei noastre. Nu ne putem compara cu alţii pentru că nu există nimeni altcineva ca noi. Când spun asta, nu o spun într-un mod egoist sau trufaş. Când ne recunoaştem fiinţa noastră unică, recunoaştem, de asemenea, unicitatea Celuilalt. Şi a altora.

Se mai zice că demnitatea ar fi sinonimică cu „stima de sine”. Mulţi chiar o asociază Liberului Arbitru! Unii însă încurcă rău de tot iţele, considerând-o „trufie”, „orgoliu”, „aroganţă”, „fatuitate” (!), „îngâmfare”, „tupeu” ... Şi nu se opresc aici, ci mai pun beţe în roate, în loc să pună umărul... Cu antonimul e mai uşor: abstinenţă morală, în opinia mea. I se mai zice  „umilinţă”.

Mda, definiţia demnităţii nu e clară... Poate de aici şi carenţele? Status quo –ul actual mă debusolează. Mi-am surprins recent un discurs intern - „Îmi pare rău, Moldovă, dar nici chiar oamenii mei dragi de aici, nici peisajele, nici miresmele şi nici gustul fructelor, nu mai merită să mai fiu tratată aşa. Nu mai ştiu dacă sunt gata acum să-mi sacrific demnitatea pentru astea toate”. Şi m-am speriat...

Pentru mine, „demnitate” este un cuvânt frumos, plin şi rar. Este expresia valorii personale. O admir la cei care şi-au însuşit-o ca o filosofie de viaţă. O urmăresc la unele popoare – ca parte a ethos-ului lor – şi mă bucur. O recunosc uneori, la mine şi la alţii, ca stare, ca un fel de „a fi” - valoros, stimat, onorat, vrednic. Şi tare mult îmi doresc să ne ţinem capul drept, să ne folosim vertebrele toate şi tot aşa – să ne creştem copiii.

Unde e opţiunea Restore pentru demnitate, moldoveni?