Social

articolul anterior articolul urmator

„Divide et impera“ sau cine dezbină pe unionişti la Chişinău?

6
6 Oct 2018 10:29:52
Lulea Marius Dorin

"Dezbină şi stăpâneşte" reprezintă cea mai banală strategie politică de luptă folosită împotriva unioniştilor de-a lungul timpului şi care se bazează pe orgoliile şi ambiţiile mărunte ale unora şi naivitatea altora.

De 27 de ani în Republica Moldova asistăm la o lecţie elementară de cultură politică pe care actorii implicaţi nu vor defel să o înţeleagă şi să o accepte. Deşi reprezintă cel mai dur şi clar segment social-politic din al doilea stat românesc în anii de după independenţă, cu câteva excepţii, acesta se lasă cu uşurinţă manipulat şi dezbinat. De 27 de ani se repetă acelaşi scenariu cu alte mijloace şi ţinându-se cont de evoluţia istorică dar şi tehnologică. De 27 de ani unionişti sunt dezbinaţi periodic pentru a fi reduşi la o masă de manevră neimportantă, disipată şi controlată cu uşurinţă.

Asta deşi în mod normal această pătură ar trebui să fie cea mai puţin supusă manipulării datorită faptului că chiar ea pretinde că are în compotenţă o puternică latură intelectuală.

Cine sunt păpuşarii?

Cineva trage sforile iar unioniştii în loc să îşi vadă de ale lor fug după ţinte false şi probleme puse în calea lor de alţii. Dacă ignoranţa ar fi bună la ceva atunci cu siguranţă ar fi nevoie din plin de ea atunci când între unionişti se pune sămânţa dezbinării.

Ca să ştim cine sunt păpuşarii trebuie să ştim cine sunt protagoniştii care se luptă pentru menţinerea Republicii Moldova în zona incertitudinii şi nesiguranţei.

Cine sunt cei care îi dezbină pe unionişti şi care au alungat în mod conştient dincolo de graniţe toată pătură activă, optimă pentru muncă, a societăţii?

Există două mâini care trag sforile la Chişinău şi oferă unioniştilor ţinte şi probleme false. Acei unionişti ce cu aroganţă se pretind că ar fi superiori, cei mai deştepţi şi cei mai frumoşi, în realitate sunt conduşi precum nişte copii naivi pe alte căi decât cele pe care şi le doresc.

Nu este momentul Unirii până nu scăpăm de corupţia din cele două state, nu e momentul Unirii până nu se rezolvă problema Transnistreană, nu e momentul Unirii până nu ne unim politic, nu e momentul Unirii până nu dăm ruşii afară din ţară, nu e momentul Unirii până  nu redresăm economic Republica Moldova, nu e momentul Unirii că două sărăcii vor face o sărăcie şi mai mare... Şi uite aşa, cu multe şi multe ţinte false puse în calea Unirii, pierdem om după om fugind după probleme care deşi există îşi au soluţia într-un singur proces: reunificarea.

Avem mari unionişti care spun că Unirea să se facă fără ăla şi fără ăla că ei sunt mari corupţi, că unirea să se facă numai cu flăcăi şi domnişoare, eventual cu călugări şi călugăriţe.

Cei mai mari antiunionişti sunt unioniştii cu orgolii. Moldovenii pun mult suflet în tot ceea ce fac, ambiţiile şi emoţiile sunt la nişte cote stupefiante ce pun o ceaţă peste logică.

Mihai Ghimpu(P.L.) nu se uneşte cu Anatol Şalaru şi Ana Guţu(P.U.N.) că aceştia sunt nişte trădători. Cei din urmă nici ei nu se unesc cu Ghimpu căci este un dictator. Sergiu Mocanu(Antimafia) nu se uneşte cu nimeni deşi el este cel mai mare unionist, dar nu se uneşte cu ei pentru că toţi ceilalţi sunt nişte mafioţi, iar el este doar o "fată mare" complet nevinovată. Şi lista poate continua cu persoane şi partiduleţe, fiecare persoană cu propriul partid şi propria biserică unionistă, în prietenie cu absolut oricine şi orice este împotriva celorlalte biserici unioniste.

În societatea civilă este şi mai rău. Intelectuali ce acuză unii pe alţii că ar fi cei mai mari trădători, unionişti falşi, prefăcuţi, unionişti pe interese ce nu merită respectul şi care au furat şi fură banii contribuabililor români.

Cei mai mari antiunionişti din Republica Moldova sunt chiar unioniştii. Un deştept aruncă o piată şi cu toţii se acuză unii pe alţii că tulbură apele limpezi de la Chişinău.

Nu vorbiţi acum de Unire, acum trebuie linişte, că vin alegerile. Teorii ale conspiraţieii se nasc în capul celor mai deştepţi moldoveni, chiar unioniştii. Cine are interes, cine se află în spate, cine conduce cu adevărat, ce a vrut să spună, de ce a făcut asta...? În loc să îşi vadă de Unire, toţi rezolvă necunoscute valabile doar pentru ei.

În timpul acesta o pătură importantă a populaţiei nu este reprezentată absolut deloc. Ea este manipulată şi disipată în tot felul de forţe politice mărunte nici una cu şanse reale de a intra în parlament.

Cine sunt totuşi cei care orchestrează toată această poveste?

În primul rând Rusia cultivă în propriul interes toate aceste manifestări, dar ea nu reprezintă actorul principal ci doar un beneficiar.

Regizorul principal este clica mafiotă care în fiecare zi aruncă noi şi noi pietre în societate şi clasa politică. De 27 de ani face asta, chiar dacă în esenţă e vorba de alte şi de alte persoane, în funcţie de cine deţine puterea la un moment dat. Aceeaşi protagonişti susţine dezbinată Republica Moldova şi teritorial prin menţinerea de relaţii cu un regim nerecunoscut de nimeni. Aceiaşi protagonişti merg la Moscova şi se dau cei mai antieuropeni cetăţeni, apoi se duc la Bruxelles unde sunt cei mai mari europeni. Tot aceiaşi sunt cei care se opresc la Bucureşti şi cerşesc bani, bani din care se fac lucrări pe care şi le asumă, prin companii apropiate regimului.

Ei sunt cei care trag sforile căci dispun de toate resursele necesare: au serviciile secrete la dispoziţie şi care în loc de facă politică naţională se comportă ca nişte angajaţi ai structurii politice, au sistemul de justiţie folosit ca să închidă gura oricărui rival, deţin controlul asupra reţelelor infracţionale pe care le mai folosesc să dispară câte un cetăţean nepotrivit, au televiziunile şi toată presa la picioare. Restul sunt doar nişte pioni în timp ce ei şi copiii lor locuiesc în cele mai selecte cartiere din Europa, unele în care cu greu poţi pătrunde.

Aşă că dragi unionişti, mai opriţi-vă din soluţionate problemele puse de alţii şi ocupaţi-vă de una: UNIREA!

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

Mircea B.
6.10.2018, 10:47:29

Hai că apare ...statalistul sbuciumat!

+1 (1 vot)
prichindel
6.10.2018, 23:47:21

Salaru la PAS? :D Ceva nou... Articol de calitate nu saga.

-1 (1 vot)
zbucium ion
8.10.2018, 07:03:54

Desigur, ca de vina nu poate fi Lupul, dar unul singur - Mielul, statul R.Moldova, "baciul moldovan", care nu permite "coloanei a cincea" a celuilalt "baci" sa desfășoare LIBER si NESTINGHERIT chiar in stana, pe ogorul sau a "bătăliei" pentru doborârea la pamant a "baciului" moldovan, cel cu oi mai multe, mandre si cornute, cai, caini etc., pe care a pus ochiul cel rău "baciul"-frate muntean si cu el transilvănean. Nu se întreabă nimeni - ce cauta "unionistii" in R.Moldova? Ce au pierdut? Ce nu le ajunge in Romania? - Pământuri? Ape? Păduri? Ele nu sunt nici ale turcilor, cu toate ca ei au stăpânit Moldova din stânga Prutului 300 de ani pana in 1812. Ele nu sunt nici a rușilor, care le-au luat locul turcilor si au stăpânit Basarabia 105 ani pana in 1917, ele nu sunt nici ale sovieticilor, stăpâni in RSS Moldoveneasca - 50 de ani, dar sunt a MOLDOVENILOR, care si-au proclamat de doua ori - in 1917 si in 1991 - LIBERTATEA, statul lor moldovenesc in stânga Prutului si dreptul de a fi ei STĂPÂNI in propria casa si țara, fără a avea de asupra lor niciun"frate mai mare" - fie turc, fie rus, fie român etc.. Aceste DREPTURI cucerite prin statul lor de moldovenii dintre Prut si Nistru - nu le este pe plac celor doi "frați mai mari", care stau de panda si asteapta momentul potrivit ca sa se năpustească asupra R.Moldova - cu misiuni "nobile" - rusii mereu vor sa ""elibereze" si sa unească Bessarabia intr-un nou "soiuz", românii vor sa "unească" Basarabia- "pamant românesc" la județele lor si niciunui nu-i pasa ca exista DREPTUL INTERNATIONAL, Carta ONU, Carta Drepturilor Fundamentale in UE, Declarația de la Helsinki cu privire la inviolabilitatea hotarelor postbelice, Acordul de Asociere intre UE si 28 de state ale sale si R.Moldova si o sumedenie de alte acte Internationale, ce se cer respectate.

-2 (2 voturi)
zbucium ion
8.10.2018, 07:23:39

CINE ii DEZBINA pe UNIONIȘTI? - ADEVARUL, REALITATEA. Cum poate un stat al UE cum este Romania sa aibă pretenții "unioniste", teritoriale, identitare, politice etc. fata de un stat al Parteneriatului Estic, cum este R.Moldova, fata de care prin ratificarea Acordului de Asociere Romania s-a obligat sa respecte independenta, suveranitatea, inviolabilitatea frontierelor si integritatea teritoriala a R.Moldova?!.. Ba mai mult - Romania s-a angajat ca la fel ca alte stete ale UE - din SOLIDARITATE EUROPEANA fata de tarile vecine partenere ale UE din Parteneriatul Estic - SA AJUTE dezinteresat, sa contribuie la înfăptuirea reformelor si la alinierea R.Moldova la standardele europene in toate domeniile. Desigur, ca UE prin Politica sa Europeana de Vecinătate (PEV), Parteneriatul Estic (PaE) si Acordurile de Asociere (AA) cu statele PaE - prima spulbera din calea sa orice alte "proiecte" de "alternativa" de tot felul de "uniri" bilaterale si noi "soiuz"-uri. Cu adevarat, nu atât statul minuscul R.Moldova, dar colosala UE cu o populație de 500 milioane, nu lasă nicio șansă unioniștilor de a-si realiza planurile lor fata de R.Moldova si de creare in interiorul Casei Comune Europene a unei noi... Romaniei Mari in hotarele sale de pana la înfrângerea fascismului in cel de-al doilea război mondial..

-2 (2 voturi)
zbucium ion
8.10.2018, 07:35:11

"UNIREA" pentru refacerea revanșardă a Romaniei Mari - nu se leagă, este INCOMPATIBILA cu proiectele si politicile de scurta si lunga durata ale UE. Nu exista pentru unionisti o alta soluție decât cea de a-si retrage proiectul lor egoist, nedemocratic, "mortal" fata de un stat-membru asociat cu UE, cum e R.Moldova, de a nu se opune fata de UE si a face jocul "marionetelor" anti-UE ale Rusiei, de a accepta o "UNIRE" (prin asocierea politica si integrarea economica) a R. Moldova cu TOATE cele 28 de state ale UE, inclusiv si cu el de-al 27-lea stat UE - Romania.

-2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (6)