Dizabilitatea nu este o sentinţă. Povestea tinerei care lucrează pentru ONU

Societatea din Republica Moldova trebuie să-şi schimbe mentalitatea şi atitudinea faţă de persoanele cu dizabilităţi, dacă doreşte să se integreze în Uniunea Europeană, a declarat Nune Mangasaryan, reprezentanta UNICEF Moldova. Programul de educaţie incluzivă, implementat din anul 2011, a făcut posibilă integrarea în sistemul educaţional obişnuit a 44% din copiii cu dizabilităţi.

La Clubul de presă în cadrul căruia s-a discutat despre educaţia incluzivă am întâlnit-o pe Xenia Siminciuc, o tânără de 31 de ani, care de la naştere are o dizabilitate de vedere. Tânăra vede doar 10%, dar aceasta nu a împiedicat-o să ajungă consultant în comunicare pentru Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).

„Am avut noroc de o profesoară înţelegătoare”

Xenia este originară din raionul Căuşeni. „Când am fost încadrată în şcoală nici vorbă nu era de educaţia incluzivă. Asta se întâmpla la începutul anilor ‘90. Pur şi simplu, am avut noroc de o atitudine extraordinară, umană, din partea unei profesoare, care s-a opus ca eu, un copil special cum sunt, să fiu încadrată într-o instituţie specială. Profesoara a spus că indiferent de dizabilitatea de vedere pe care o am, ea se angajează să se ocupe de mine după lecţii. Pentru noi, asta a fost o salvare, pentru că soarta mea de atunci era ca şi soarta tututor copiilor cu dizabilităţi”, îşi aminteşte Xenia. Tot ea povesteşte că părinţii ei erau rugaţi insistent de profesori şi cunoscuţi ca ea să fie dată la o instituţie specială. „Şi s-a găsit doar o sigură profesoară de clase primare care s-a ocupat de mine atât la lecţii, cât şi după. Eu cred că această perioadă a fost una decisivă, deoarece atunci s-a pus o anumită bază de cunoştinţe, care m-a jutat să îmi dezvolt bine memoria şi să mă bazez bine pe recepţionarea auditivă, pentru că vizual nu prea este posibil”.

Xenia Siminciuc, (dreapta) consultant în comunicare pentru ONU FOTO CJI

Xenia, absolventă a trei facultăţi

Tânăra trăieşte în oraşul Chişinău de 15 ani. Odată cu absolvirea celor 11 clase a şcolii din Căuşeni, Xenia a finalizat şi şcoala muzicală. „Aici, istoria s-a repetat, pentru că s-a găsit un profesor de muzică care a spus că se ocupă de mine pentru că am darul muzical. Atunci am făcut pian, iar după aceasta am dezvoltat şi canto. Chiar dacă lumea spunea că eu cânt profesionist, pentru mine canto a rămas un hobby”, spune Xenia. După aceasta, ea a studiat la Facultatea de limbi străine a Universităţii Pedagogice „Ion Creangă”, unde a învăţat limba engleză şi germană. Plină de viaţă şi dornică de a-şi continua studiile, tânăra absolveşte şi Facultatea de economie şi management din cadrul Academiei de Administrare Publică, iar mai apoi - Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism.

Discriminată la locul de muncă

După finalizarea studiilor, Xenia a încercat să-şi caute un loc de muncă. Avea să aibă parte de mai multe probleme însă. „Eram discriminată. Angajatorii erau de acord să mă angajeze atunci când vedeau CV-ul expediat, dar când păşeam pragul la ei în oficiu, unii mi-au închis uşa în nas, alţii au spus că mă vor suna şi nu au mai făcut-o. Aşa am umblat mult şi bine. Tare greu a fost la început. Dar acum lucrez în calitate de consultant în comunicare pentru Organizaţia Naţiunilor Unite, în oficiul Înaltului comisar pentru drepturile omului”, spune plină de viaţă Xenia.

Stereotipurile trebuie înlăturate

Tot ea a precizat că, astăzi, când există acest program de educaţie incluzivă, este important să aducem exemple pozitive şi să schimbăm atitudinea societăţii, pentru că totul porneşte de la oamenii simpli.

Mai mulţi copii cu dizabilităţi sunt integraţi în şcoli obişnuite

„44% dintre copiii cu dizabilităţi din Republica Moldova beneficiază de educaţie în şcoli obişnuite. Restul stau acasă şi sunt izolaţi, asta însemnând că noi i-am scos din societate”, a spus Nune Mangasaryan în cadrul clubului de presă. Tot ea a menţionat că pe parcursul celor trei ani de implementare a Programului de dezvoltare a educaţiei incluzive în Republica Moldova pentru anii 2011-2020, se înregistrează o creştere de la 1.600 la 7.600 de copii cu dizabilităţi care au fost incluşi în regimul de educaţie obişnuit. Astfel, din 65 de şcoli de tip internat sau şcoli de instruire specială care erau în anul 2007 în ţară, astăzi au rămas 35.

Problema cadrelor didactice

În cadrul clubului de presă a fost discutată şi problema cadrelor didactice. Astfel, s-a menţionat că fiecare al doilea profesor din Republica Moldova va spune că în regimul de educaţie obişnuit nu trebuie incluşi copiii cu dizabilităţi. De asemenea, fiecare al treilea copil va spune că nu are nevoie de un coleg cu dizabilităţi. Pe lângă instruirea profesorilor, a părinţilor şi a copiilor cu dizabilităţi, este nevoie de schimbarea mentalităţii societăţii, a părinţilor cu copii sănătoşi, constată experţii locali.

Salariile nu joacă un rol esenţial

Chiar dacă salariile profesorilor sunt foarte mici, viceministra Educaţiei Nadia Cristea susţine că acest lucru nu are de-a face cu atitudinea distantă care este manifestată faţă de persoanele cu dizabilităţi. Ea a declarat că respectă profesorii care au rămas în ţară şi recunoaşte problema resurselor financiare, dar susţine că majorarea salariului nu va mări şi responsabilitatea profesorilor faţă de elevii cu dizabilităţi. „Această responsabilitate ori este, ori nu este”, crede viceministra.

„Situaţia din Republica Moldova nu diferă mult de situaţia care se atestă în fostele republici sovietice. Aceasta este o moştenire sovietică, pentru că atunci se spunea că persoanele cu dizabilităţi trebuiesc separate şi au nevoie de îngrijiri speciale. Uniunea Sovietică a căzut. Dacă Republica Moldova tinde să se integreze în Uniunea Europeană va trebui să se descurce mai bine în acest sens”.                                                             Nune Mangasaryan, reprezentanta UNICEF Moldova