Doi foşti deţinuţi, condamnaţi la ani grei de închisoare pentru trafic de droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol Shutterstock
FOTO simbol Shutterstock

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) a obţinut în instanţa de judecată condamnarea la pedeapsa cu închisoarea pentru 14 şi, respectiv, 13 ani a doi bărbaţi recent eliberaţi condiţionat din detenţie, pentru infracţiunea de plantare, păstrare şi vânzare de marijuana în proporţii deosebit de mari.

Activitatea infracţională a celor doi a avut loc la sfârşitul anului 2018 – începutul anului 2019, la puţin timp după ce au fost eliberaţi condiţionat din detenţie. Unul din aceştia a fost condamnat anterior pentru infracţiune similară, iar al doilea şi pentru viol, privare ilegală de liberate şi violare de domiciliu.

Inculpaţii sunt originari din Chişinău şi Cricova, cu vârsta de 40 şi, respectiv, 33 de ani. Ambii au copii minori la întreţinere. Aceştia se cunoşteau încă din penitenciar, atunci când unul din ei activa acolo în calitate de deţinut-bibliotecar.

Însă, după eliberare din detenţie, aceştia au iniţiat şi desfăşurat activităţi interzise de lege – comercializarea marijuanei, păstrarea, dar şi cultivarea acesteia. Procurorii PCCOCS au demonstrat în faţa judecătorului aceste fapte prin probe rezultate inclusiv din interceptări telefonice, declaraţii ale martorilor, dar şi depoziţii ale investigatorului sub acoperire, căruia inculpaţii i-au vândut droguri. Prin urmare, la solicitarea procurorilor, aceştia au fost plasaţi în arest preventiv, până la intrarea în vigoare a sentinţei, iar în termenul pedepsei cu închisoarea la care au fost condamnaţi, au fost incluse şi perioadele neispăşite din condamnările precedente.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite