Elevii din Chişinău vor primi hrana la pachet cât timp vor învăţa online

0
Publicat:
Ultima actualizare:
elevi cursuri

În municipiul Chişinău, în perioada studiilor la distanţă, Direcţia generală, educaţie, tineret şi sport va organiza alimentaţia elevilor cu livrare la pachet, prin distribuirea acestora către părinţi, arată o decizie a Comisiei extraordinare de sănătate publică a municipiului Chişinău, transmite IPN.

În instituţiile de învăţământ special, Comisia permite organizarea procesului educaţional cu prezenţa fizică a unui număr stabilit de elevi, cu respectarea normelor de sănătate publică.

Prin aceeaşi decizie, pe perioada măsurilor restrictive cauzate de stabilirea pragului de alertă „cod roşu” în municipiul Chişinău, se aplică o scutire de 50% din taxa stabilită pentru unităţile comerciale din domeniul HoReCa.

Accesul în instituţiile medicale primare se va face în baza programărilor prealabile, cu excepţia cazurilor de urgenţe medico-chirurgicale şi pentru vaccinarea anti-COVID-19.

Se sistează temporar audienţa cetăţenilor şi se restricţionează accesul acestora în subdiviziunile structurale ale autorităţilor administraţiei publice locale municipale. Recepţionarea şi examinarea solicitărilor adresate se va face prin poştă, corespondenţa electronică sau la telefon.

CESP Chişinău recomandă portul măştilor de protecţie şi în toate spaţiile deschise, obligatoriu în spaţiile închise, transportul public şi staţiile de aşteptare cu respectarea distanţei minime de un metru. Masca trebuie să acopere atât gura cât şi nasul. În continuare se insistă pe obligativitatea evitării evenimentelor unde se pot cea aglomeraţii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite